Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

politie

În perioada Sărbătorilor Pascale, peste 600 de poliţişti vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere, în localităţile urbane şi rurale, în special în zona lăcaşurilor de cult sau a altor locuri de pelerinaj şi zone de agrement, pentru prevenirea oricăror evenimente neplăcute.

Manifestările religioase şi culturale, inclusiv cele ce se vor petrece în aer liber, cu participarea anunţată a unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele de agrement impun adaptarea corespunzătoare a activitatilor specifice, desfăşurate de structurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani în perioada Sărbătorilor de Paşti.

Astfel, în perioada 30 aprilie – 2 mai a.c., pe lângă dispozitivul curent, peste 600 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale, folosind 84 de autospeciale, vor acţiona pentru prevenirea producerii oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor.

Dispozitivele de ordine şi siguranţă publică vor acţiona cu precădere în proximitatea lăcaşurilor de cult, atât în patrule pedestre, cât şi auto.

Totodată, lucrătorii din cadrul Poliţiei Transporturi îşi vor intensifica în această perioadă activităţile de patrulare a trenurilor de călători, în staţii şi triaje şi vor avea în mod deosebit în atenţie verificarea asigurării pazei bunurilor şi a valorilor monetare.

Poliţiştii rutieri, folosind autospeciale dotate cu echipamente de măsurare a vitezei, vor acţiona pe 12 tronsoane intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizării circulaţiei şi combaterii vitezei excesive.

ÎN ATENŢIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
• Înainte de a pleca la drum, verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului !
• Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile concrete de drum, trafic şi meteo !
• Nu uitaţi să vă puneţi centura de siguranţă!
• Pe timpul deplasării adoptaţi o conduită preventivă - depăşire, viteză, prioritate, zone frecventate de copii, care să vă protejeze de implicarea în accidente!

        ŞI MAI ALES, NU UITAŢI :
STOP CONSUMULUI DE ALCOOL LA VOLAN !
POLIŢIŞTII VĂ UREAZĂ SĂRBĂTORI FERICITE ŞI SIGURE !

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

politie
DorohoiNews.ro, 30-04-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro