Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un nou accident grav s-a petrecut, joi, în oraşul Darabani. Un autoturism ce mergea pe strada Crinilor s-a izbit de un cap de pod, iar cinci fete minore au ajuns la spital.
Cele cinci fete se aflau împreună cu profesorul lor de la Şcoala Teioasa şi se întorceau de la o activitate practică. La câteva sute de metri de şcoală şoferul, în vârstă de 65 de ani, a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina într-un cap de pod, scrie BotosaniNews.ro.
Patru dintre victime au ajuns la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Mavromati, iar una, în vârstă de 11 ani, care a suferit un traumatism cranian, a fost transportată la Spitalul Municipal Dorohoi.
Potrivit cadrelor medicale victimele sunt stabile, însă vor fi ţinute sub observaţie. Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru vătămare corporală din culpă.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.