Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pentru câteva ore, luni, 13 iunie, electricienii şi gaziştii E.ON din Dorohoi au lăsat deoparte sculele şi echipamentele specifice meseriei şi s-au dedicat înfrumuseţării spaţiilor de locuit de la Centrul de Plasament Pomîrla. Paturile, dulapurile şi alte obiecte de mobilier au căpătat culori noi, culori alese la sugestia copiilor, deveniţi dintr-o dată specialişti în amenajări interioare.
Mai mult, copiii au participat efectiv alături de cei 18 voluntari E.ON la punerea în practică a planului gândit împreună.
„Ziua de astăzi, pentru mine și colegii mei din centrul „Dumbrava minunată”din Pomîrla, a fost o zi altfel. Am avut oaspeți care ne-au devenit prieteni în primele clipe, ne-au făcut să înțelegem ce înseamnă „împreună”, că împreună totul este mai ușor de rezolvat, de realizat, ne-au făcut să înțelegem că munca în echipă dă roade. Vorbesc de la echipa de la E.ON, persoane alături de care am reușit să facem dormitoarele centrului să fie mai prietenoase, mai aspectuoase. Vă mulțumim pentru această zi minunată!”, ne-a spus Gheorghiţă Z., elev în clasa a X-a din centrul de plasament.
„Ne preocupăm permanent pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor din comunităţile în care trăim şi activăm. Împreună cu colegii din Dorohoi ne-am propus să aducem un strop de bucurie copiilor de la Centrul de Plasament „Dumbrava minunată”. Suntem mulţumiţi că după această acţiune copiilor din centru le va fi mai bine”, a declarat Radu Petre, Director General Adjunct E.ON Distribuţie România.
Implicarea în comunitate este o constantă a Grupul E.ON în România. Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 9,2 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială destinate comunităţii, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 258.000.
E.ON România încurajează acţiunile de voluntariat, anual peste 250 de angajaţi s-au implicat în comunităţile locale, având o contribuţie de aproximativ 6.000 de ore de voluntariat.
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.