Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Zeci de persoane muncesc de zor pentru finalizarea lucrărilor la zona de agrement de la Stânca-Costeşti iar astăzi după amiază totul va fi pregătit pentru primirea celor amatori de distracţie şi plajă.
Florin Buţura, primarul oraşului Ştefăneşti, a spus că lucrările au început luni şi că a fost o mobilizarea fără precedent astfel încât să poată fi deschisă noua zonă de agrement pe data de 1 iulie. Autorităţile locale din Ştefăneşti au în plan ca anul viitor să prindă bani în buget pentru a investi în această zonă de agrement astfel încât să devină atractivă pentru turişti şi din alte judeţe ale ţării, scrie btonline.ro.
„Acum lucrăm la amenajarea plajei, atât cât se poate. Problema este că a crescut apa iar plaja este îngustă. Nu am mai adus nisip din altă parte deoarece înseamnă cheltuieli mari şi anul acesta nu avem bani în buget. Accesul se va face pe lângă intrarea de la vamă. Este un drum pe care încercăm să-l amenajăm în momentul acesta astfel încât să fie funcţional. Pe acel drum se coboară până la lac. Vom monta şi nişte indicatoare. Va fi amenajată şi o parcare. Apa este curată, nu este foarte adâncă la mal. Încercăm să asigurăm condiţii cât de cât celor care vor veni iar anul viitor ne vor organiza din timp şi va fi mult mai bine”, a spus Florin Buţura, primarul oraşului Ştefăneşti.
De tot ceea ce înseamnă divertisment se va ocupa Marius Honceriu, managerul firmei Stage-M Botoşani, cel care în ultimii ani a organizat foarte multe evenimente de marcă. El pregăteşte deja un prim spectacol pentru sâmbătă după amiază şi îşi propune ca în această vară să aducă nume importante din muzica românească pe această plajă, potrivit btonline.ro.
„Intenţionăm ca începând de astăzi, de la ora 14.00, să deschidem plaja pentru public. Va fi o zonă de terase, scenă, muzică, sâmbătă vom avea şi un concert cu Leya D, petreceri cu spumă. Accesul este gratuit, se poate veni şi cu cortul. Ceea ce va fi în acest week-end e doar începutul. Cu siguranţă va lua amploare. Dacă oamenii vor veni şi în cursul săptămânii, noi putem avea program în fiecare zi. Ne bucurăm că autorităţile locale s-au implicat foarte mult. Ieri erau aproape 100 de oameni care lucrau”, a spus Marius Honceriu.
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.