Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Astăzi, 28 iulie, începând cu ora 08.30, a debutat, la Botoşani, etapa zonală a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.
Organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “ Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, competiţia a aliniat la start loturile reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Botoşani.
Alături de pompieri, la festivitatea de deschidere a competiţiei au fost suprefectul judeţului, Daniela Beclea, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Costică Macaleţi, dar şi şefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne din judeţ.
Având ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, concursul are patru probe, respectiv „scara de fereastră”, „pista cu obstacole pe 100 m”, „ştafeta 4 x 100 m” şi „realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.
Astăzi, concurenţii s-au înfruntat în primele trei probe.
După parcurgerea acestora, cei mai buni s-au dovedit a fi pompierii din Bacău, urmaţi de cei din Botoşani şi Iaşi. Lotul reprezentativ al ISU Suceava s-a clasat pe locul IV, iar ultimul lor a fost ocupat de cel de la ISU Neamţ.
Mâine concurenţii vor avea de realizat „dispozitivul de intervenţie la motopompă”.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.