Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Voluntarii botoşăneni au finalizat prima etapă de pregătire din cadrul proiectului naţional „Salvator din pasiune”. În zilele de 6, 7, 13 si 14 august, au participat la cursurile introductive privind structura, misiunile şi atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.
În următoarea perioadă, voluntarii vor parcurge noţiunile de prim ajutor de bază susţinute, cu profesionalism, de către formatorii din cadrul inspectoratului, în aşa fel încât la finalul cursurilor să fie în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat pentru a fi angrenaţi în diverse acţiuni de intervenţie, ajutor umanitar şi popularizare a mesajului preventiv.
După derularea etapelor obligatorii, aceştia vor face voluntariat în cadrul subunităţilor inspectoratului şi vor fi pregătiţi să participe la misiuni, alături de echipajele de prim ajutor.
Derulat în premieră de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, proiectul urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.