Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În data de 03 noiembrie a.c., cu ocazia desfășurării celei de-a XX-a ediții a Salonului de carte juridică, polițistă și civică, organizat la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne din București, a fost prezentat „Istoricul Companiei de Jandarmi Botoșani (1894 – 1948)”, în prezența doamnei chestor Irina Alexe, secretar de stat în M.A.I., a altor invitați, precum și a doi jandarmi botoșăneni, care nu puteau lipsi de la prezentarea cărții care îi reprezintă.
Autorul lucrării, profesor dr. Laurenţiu Ştefan Szemkovics - consilier superior în cadrul Arhivelor Naţionale ale Românei, a lansat această lucrare în luna iunie a.c. și la Muzeul de Istorie Județean Botoșani, din dorința de a scoate la lumină faptele jandarmilor botoşăneni, pregătirea şi preocupările pe care le-au avut pentru îndeplinirea misiunilor şi pentru a evidenţia profesionalismul acestora, de la înfiinţarea Companiei de Jandarmi Botoșani - 1 aprilie 1894, până la data de 18 ianuarie 1948.
Principalele surse de documentare pentru elaborarea acestei lucrări au fost Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, precum şi lucrările unor specialişti în domeniul sigilografiei şi heraldicii, menţionate în bibliografie, fiind tipărită la Editura Ministerului Afacerilor Interne.
Prieten al jandarmilor botoșăneni, autorul a lucrat la elaborarea însemnului heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, sprijinindu-ne și în vederea întocmirii documentației necesare pentru stabilirea Zilei aniversare a unității, care în acest moment se află la Comisia de Însemne Heraldice a M.A.I., unde așteaptă avizarea conform prevederilor O.M.A.I. nr.8 din 12.01.2011 privind constituirea şi funcţionarea Comisiei de însemne heraldice.
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.