Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Astăzi, 8 noiembrie a.c., Jandarmeria Română își sărbătorește ocrotitorii spirituali, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Încă din vechime, cei doi Sfinți Arhangheli au fost aleși drept patronii spirituali sau ocrotitorii conducătorilor de oști ori ai armatelor considerate că apără oamenii de primejdii, reprezentând veritabile simboluri ale luptei împotriva răului.
Jandarmeria Română are deviza Lex et ordo (Lege și ordine), acesta fiind motivul principal care a stat la baza alegerii Sfinților, după anul 1940, drept ocrotitorii spirituali ai instituției, Arhanghelul Mihail fiind considerat de Biserica Ortodoxă drept apărătorul legii, iar Arhanghelul Gavriil, apărătorul dreptății și al ordinii.
Sărbătoarea va fi marcată și la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, unde începând cu ora 10.00 va fi oficiată Sfânta Liturghie în capela militară a unității, aceasta purtând chiar Hramul Sfinților Arhangheli.
Cu acest prilej, transmitem sincere felicitări și urări de sănătate jandarmilor români care își desfășoară activitatea în țară și în cadrul misiunilor internaționale, precum și tuturor românilor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil!
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.