Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O familie din satul Şupitca, comuna Coşula, a rămas fără o parte din preparatele din carne puse la afumat în urma unui incendiu care i-a cuprins afumătoarea.
S-a întâmplat în această dimineaţă, puţin înainte de ora 08.00. Solicitaţi să intervină, pompierii botoşăneni au stins incendiul înainte ca acesta să se extindă la construcţiile din gospodărie. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 1.000 de lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 80.000 de lei.
Sărbătorile de Iarnă se apropie, iar cetăţenii desfăşoară în gospodării o serie de activităţi pentru pregătirea preparatelor din carne (sacrificarea animalelor, afumarea preparatelor din carne, etc.). Anii trecuţi, mai mulţi botoşăneni au avut de suferit fie de pe urma unor incendii provocate din neglijenţă, fie din cauza unor accidentări (plăgi tăiate, arsuri).
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă:
locul ales pentru pârlirea porcilor să fie la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii sau depozite de furaje;
buteliile de gaze utilizate la pârlirea porcilor, să fie amplasate la distanţă faţă de arzător, iar furtunurile de alimentare să fie prevăzute la capete cu coliere de fixare şi să nu prezinte fisuri;
asigurarea mijloacelor de primă intervenţie (găleţi cu apă, stingător, etc) în apropierea locului unde se desfăşoară activităţile;
afumătorile trebuie amplasate la distanţe de siguranţă faţă de restul construcţiilor şi trebuie supravegheate pe toată perioada funcţionării;
pentru a se evita accidentările (plăgi tăiate, arsuri) se recomandă ca aceste activităţi să nu fie desfăşurate de către persoane în stare de ebrietate.
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.