Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

UMB_asfaltare

Drumul Naţional 29 Botoşani Suceava va fi reabilitat de compania UMB Spedition. Viorel Scutaru, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, a declarat că firma lui Dorinel Umbrarescu, unul dintre regii asfaltului, a avut cea mai bună ofertă.
   „Spedition UMB a avut cea mai bună ofertă tehnico-economică. Diferenţele de preţ dintre primii cinci sunt foarte mici. Acum ne aflăm în perioada de contestare a rezultatului licitaţiei, rezultat care a fost anunţat la sfârşitul săptămânii trecute”, a declarat Scutaru.
    Directorul DRDP a precizat că nu ştie de unde va începe lucrarea, Botoşani sau Suceava. "Nu ştiu dacă începe de la Botoşani sau de la Suceava. Poate să înceapă şi de la mijloc, important este să semnăm contractul. Cert este că lucrările încep în acest an", a completat Scutaru.
   Pentru această lucrare s-au bătut zece firme, cu preţuri între 65,8 milioane lei şi 97 milioane lei. Ministerul Transporturilor a alocat pentru reabilitarea DN Botoşani-Suceava, unul dintre cele mai proaste drumuri naţionale din ţară, suma de 114 milioane lei, fără TVA.
   Printre cele zece firme care au participat la licitaţia pentru DN Botoşani-Suceava se numără şi PA&CO International, UMB Spedition, Vega, Viarom, Romstrade, T SA Bucureşti, Alpin, GMBH, Cominco şi Argecom.

sursa: BanulBotosanean.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

UMB_asfaltare
DorohoiNews.ro, 12-10-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO
Vând apartament cu 3 camere, decomandat, situat la etajul 3, în cartierul Plevna, Dorohoi, ...

Vând casă la cheie în comuna Mihăileni

Vând casă la cheie în comuna Mihăileni
Vand casa in comuna Mihaileni, renovata,1000 mp curte, 2000 mp arabil, 3 camere, baie, fosa, fantana, ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară Iuliana ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei I A al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi,  elevi și părinți ...

Vând mașină Opel Astra

Vând mașină Opel Astra
Vand masina Opel Astra, an 2004, dotări, aer condiționat, serocou cadura, motor în stare foarte ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” este alături de doamna profesoară Irina Apetrei ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”
Colectivul clasei a VI-a C, elevi și părinți, sunt alături de doamna dirigintă - profesor Irina ...

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe
Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu, Școala Gimnazială „Spiru ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Închiriez apartament doua camere, zona centru renovat complet, centrală noua,deasupra băncii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro