Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Prezentatoarea Tv a mers la spital fără să-i spună iubitului ei, Ștefan Stan, lucru care l-a scos din minți pe cântăreț.
„Am preferat să nu fac caz din toată treaba asta pentru că nu îmi place. Asta ținea de viața mea personală. De joi am avut dureri destul de mari în zona abdomenului, nu știam ce ar putea fi, nu am vrut să merg la doctor, am luat calmante, sâmbătă a fost destul de grav, a trebuit să apelez la un echipaj de salvare pentru că nu mai puteam. Mi-e foarte frică de spital și sunt genul de persoană care nu merge imediat la spital când are o problemă de sănătate. Știam că Ștefan are treabă și nu am vrut să-l deranjez și nici nu am știut că e ceva grav, dar în momentul în care am aflat că e grav am preferat să-l anunț. De aici a pornit supărarea între noi. M-am speriat foarte tare, și am crezut că Ștefan o să mă înțeleagă. Mi s-a părut că toată lumea e împotriva mea, pe mine mă durea foarte rău și nimeni nu îmi dădea atenție, inclusiv Ștefan", a spus Andreea Matea, marți, în emisiunea pe care o moderează la Kanal D, precizând că în momentul în care a văzut că nu este înțeleasă s-a certat cu iubitul ei.
„Nu ne-am certat pe holurile spitalului, ne-am certat într-o rezervă, dar nu știu de ce atâta caz? Cel mai grav lucru care s-a întâmplat în urma acestei discuții este că am fost lăsată singură pe un pat de spital. L-am rugat să nu plece și m-a lăsat acolo", a adăugat Andreea Mantea. Integral pe libertatea.ro
06.02.2013 la 09:24
SI UITE-ASA, A MAI APARUT UN CUPLU PE TOATE PAGINILE ZIARELOR; II VOM VEDEA SI LA MARUTA SI LA ACCES DIRECT, DE CE NU SI IN JURNALELE DE ZI.
- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.