Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Mihaela Rădulescu

Mihaela Rădulescu va face parte, în această vară, din juriul unei emisiuni TV care va fi difuzată pe Antena 1 şi se pare că vedeta a primit o ofertă greu de refuzat: i s-au propus mai mulţi bani decât prezentatorului emisiunii.

Stabilită de câţiva ani la Monte Carlo, vedeta va face naveta pentru filmările unui show estival pus la cale de Antena 1. Cu toate că a mai avut propuneri de acest gen, Mihaela Rădulescu a acceptat pentru prima dată să fie prezentă într-un astfel de proiect tv. Conform unor surse din interiorul postului citate de click.ro, onorariul Mihaelei ajunge la 10.000 euro, mai mult decât primeşte Pepe, care va primi cu 8.000 euro pentru prezentarea show-lui.

Mihaela va face parte din echipa de juraţi a emisiunii, care se va filma peste o lună la Bacău. Alături de Mihaela, vor mai fi şi alţi juraţi precum: Rona Hartner şi Daniel Buzdugan, iar producătorii ţin să aducă în juriu şi un campion la nataţie.

Filmările pentru cele trei editii vor avea loc la foc continuu, timp de două săptămâni, şi vor fi efectuate la Bazinul Olimpic din Bacău. În emisiune şi-au înscris participarea peste 30 de vedete, organizate în câte patru echipe, a câte 8 persoane, care vor fi supuse la diferite probe.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Mihaela Rădulescu
DorohoiNews.ro, 03-05-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând teren agricol

Vând teren agricol
Teren agricol S= 4.600 m.p. extravilan, PC 642/42 tarlaua 57 mun. Dorohoi, preț 67.500 lei Relații ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
Ofer spre închiriere garsonieră in cartier Plevna,complet mobilata si utilata. Relatii la tel.0744182328

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice
Vând casă cu etaj 180 mp, nivelul superior complet renovat recent și mobilat cu mobilă nouă, ...

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi
Inchiriez apartament 3 camere parter mobilat in calea plevnei. 0752086786. 00306947237652

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro