Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Probleme de sănătate pentru fostul mare tenismen Ilie Năstase, care după revenirea de la Paris, acolo unde a asistat la turneul de la Roland Garros, s-a internat la un spital din Capitală.
Cel mai bun jucător de tenis din istoria României urmează să fie operat de hernie.
„Nu este nimic grav, m-am internat astăzi (marti - n.r.). Mi s-au rupt muşchii şi trebuie să mă operez de hernie", a spus Ilie Năstase pentru Ziarulring.ro.
„Este o intervenţie simplă, care se face laparoscopic. Deocamdată nu face decât nişte analize şi probabil în zilele următoare va avea loc intervenţia", a declarat o sursă apropiată lui Ilie Năstase.
Dacă va trece cu bine peste această intervenţie chirurgicală, Ilie Năstase în vârstă de 68 de ani, va trebui să mai rămână trei zile internat după care va fi lăsat să plece acasă. Din cauza acestor probleme medicale, Ilie Năstase a fost nevoit să amâne inaugurarea Academiei de Tenis din zoba Aurel Vlaicu, bază sportivă în care a investit 1,5 milioane de euro.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.