Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Prestaţia juriului şi a prezentatorilor, precum şi modul în care a fost promovată emisiunea sunt două dintre cauzele audienţelor sub aşteptări pe care le-a adus concursul de talente "X Factor".
Puşi faţă în faţă cu rezultatele slabe înregistrate de primele două ediţii ale emisiunii, reprezentanţii Antenei 1 încearcă să o dreagă din mers. Astfel, postul a hotărât să difuzeze X Factor numai sâmbăta. Este vorba de o ediţie care o va îngloba pe cea de duminică şi care va dura două ore (primele două ediţii au durat câte o oră şi jumătate).
Explicaţia oficială a postului a fost că schimbarea s-a petrecut la "cererea fanilor", însă surse din piaţa de media au declarat pentru EVZ că reprezentanţii postului sunt foarte dezamăgiţi de audienţele slabe şi încearcă să salveze imaginea show-ului prin aceast tertip.
Aceleaşi surse au expus pentru EVZ cauzele pentru care "X Factor", show care ar fi trebuit să scrie istorie la Antena 1, nu a reuşit nici măcar să se apropie de audienţa înregistrată de Pro TV în luna februarie, la debutul concursului "Românii au talent" (peste patru milioane de telespectatori).
Unul dintre motivele pentru care "X Factor" nu a prins la public a fost calitatea show-ului. "Cei trei membri ai juriului n-au fost bine împărţiţi pe roluri. Pe Mihai Morar nu l-a prins rolul de «poliţist rău», Paula Seling s-a comportat ca o profesoară timidă de liceu şi nu a existat o chimie între cei trei. Mai mult, comentariile celor trei au fost puţine şi seci. De asemenea, Dani şi Răzvan, prezentatorii, au fost lipsit de savoare şi n-au ştiut să facă show. Momentele în care au fost prezentanţi concurenţii care au mers mai departe au fost lipsite de suspans şi au existat prezentări de lungă durată a unor concurenţi care au fost respinşi", a spus o sursă din industrie.
Şi promovarea show-ului "X Factor" a fost deficitară: s-a mizat prea mult pe teaser-ele difuzate pe "antene" şi prea puţin pe celelalte medii publicitare, precum panourile stradale şi internetul. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.