Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vocea-romaniei

Elevul lui Smiley a fost desemnat luni seară "Vocea României" şi a intrat în posesia premiului de 100.000 de euro, iar cei de la Universal Music România îi vor scoate un album pe piaţă.

În marea finală, Ştefan Stan s-a luptat cu Dragoş Chircu, Iuliana Puşchilă şi Cristian Sanda. Cei trei finalişti vor beneficia şi ei de câte un single (piesă şi videoclip), lansate de asemenea de Universal Music România.

În cadrul marii finale a show-ului "Vocea României", care a durat circa patru ore, Ştefan Stan a încântat juriul şi publicul cu trei piese: "My Way" a lui Frank Sinatra, "(I Can't Get No) Satisfaction" a celor de la The Rolling Stones pe care a cântat-o cu Smiley şi "Vivo per lei" (Andrea Bocelli şi Laura Pausini), pe care a cântat-o cu Andra.

"Reuşeşti să interpretezi piesele în felul tău, este cel mai mare lucru. Asta înseamnă că eşti un artist adevărat. Sunt mândru că faci parte din echipa mea", i-a spus antrenorul Smiley.

Ştefan Stan are 34 de ani, este din Bucureşti. Chiar cu o zi înainte de marea finală, Ştefan Stan a declarat ce va face cu banii dacă va câştiga concursul. "O mare parte din bani îi voi dona Kassandrei Rotariu, o fetiţă care are mare nevoie de ajutor şi de a cărei poveste am auzit şi m-a impresionat încă dinainte de începerea acestui concurs. Cu o altă parte din bani aş face o prăjitură imensă din care să guste toţi cei care m-au susţinut, iar restul l-aş investi în cariera mea muzicală", a spus Ştefan Stan, potrivit Mediafax.

Sursa adevarul.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vocea-romaniei
DorohoiNews.ro, 27-12-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro