Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Unirea Principatelor Române va fi aniversată la Focşani cu fanfară militară, concerte de muzică populară şi retragere cu torţe, iar la evenimente a fost invitat şi preşedintele Traian Băsescu, autorităţile locale neanunţând măsuri speciale în contextul protestelor din ultimele zile.
Administraţia judeţeană a trimis invitaţii preşedinţilor de partide, preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, miniştrilor şi şefilor de Consilii Judeţene din Regiunea Sud-Est, scrie MEDIAFAX.
Programul manifestărilor dedicate împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române va începe la ora 11.00 cu un simpozion dedicat Unirii Principatelor. De la ora 14.00, fanfara militară va cânta în Parcul Central, iar de la ora 15.00, pe scena amplasată în Piaţa Unirii, va avea loc un concert coral la care va participa Corul Pastorala şi Corul "Ghe. Tătărăscu".
Începând cu ora 15.30, va avea loc festivitatea de premiere a liceelor care au participat la concursul "Unirea Principatelor în context european". La acest concurs vor participa Colegiile "Alexandru Ioan Cuza", "Unirea" şi "Mihail Kogălniceanu" din Focşani, precum şi Liceul "Alexandru Ioan Cuza" din Panciu. Fiecare unitate de învăţământ va trebui să desemneze câte o echipă formată din trei elevi şi coordonată de un profesor, care va realiza câte un film de cinci minute cu tematica mai sus amintită. Filmele vor fi vizionate de un juriu care va alege cel mai bun material.
De la ora 16.00, pe scena din Piaţa Unirii vor urca trei artişti de muzică populară din Ardeal, Muntenia şi Moldova care vor susţine un recital folcloric.
Manifestările se vor încheia cu retragerea cu torţe, moment organizat cu militarii din Granizoana Focşani. Cei care vor participa la manifestări vor primi fulare tricolore.
Autorităţile locale nu au anunţat măsuri speciale pentru 24 ianuarie în contextul protestelor din ultimele zile.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.