Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Firmele care angajează elevi şi studenţi cu contracte de muncă în perioada vacanţei de vară primesc câte 250 de lei pe lună pentru fiecare tânăr încadrat în muncă, potrivit unei legi prin care se acordă stimulente financiare din bugetul de şomaj companiilor care angajează tineri (Legea nr. 72/2007).
Anul trecut, 945 de elevi şi studenţi (573 elevi şi 372 studenţi) au lucrat în companiile locale în urma încheierii celor 248 de convenţii între angajatori şi agenţiile judeţene de ocupare. În 2011, cei mai mulţi tineri s-au angajat în companiile din Maramureş (51), Harghita (35), Neamţ (23), Sibiu (18), Timiş (18) sau Satu Mare (15), potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Majoritatea dintre aceştia (peste 750 de tineri) au provenit din mediul urban. "Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii", susţin reprezentanţii ANOFM.
Firmele care vor să beneficieze de aceste stimulente trebuie să încheie fie contracte de muncă pe durată determinată (egală sau mai mică decât durata vacanţei, cu normă întreagă sau parţială), fie contracte de muncă temporară (tot cu o durată egală sau mai mică decât perioada vacanţei). "În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă", mai spun reprezentanţii ANOFM.
Pentru a beneficia de aceste facilităţi, angajatorii trebuie să încheie convenţii cu agenţiile locale de ocupare, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor, însă nu pot beneficia cei care i-au angajat înaintea începerii vacanţei. Potrivit unui ordin al ministrului educaţiei, anul acesta vacanţa de vară se desfăşoară în perioada 23 iunie - 9 septembrie 2012.
Suma de 250 de lei reprezintă jumătate din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, prevăzut în legea şomajului. Sursa: zf.ro
19.05.2012 la 19:54
Cum as putea afla numele unor companii din judetul Botosani care angajeaza studenti pe timp de vara?
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.