Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Monica Iacob Ridzi, Miron Mitrea, Dan Păsat, Dan Voiculescu,Cristian Poteraş, Gheorghe Falcă sunt câţiva dintre politicienii judecaţi în dosare de corupţie, care încă aşteaptă sentinţe definitive. Deputatul PDL Eugen Bădălan va afla sentinţa definitivă în dosarul său pe 29 iunie. Cătălin Voicu, condamnat în prima instanţă la cinci ani de închisoare, va afla deznodământul după recurs. Gândul trece în revistă dosarele politicienilor aflate pe rolul instanţelor.
Politicienii care aşteaptă sentinţele definitive şi executorii în dosarele de corupţie
Următoarea sentinţă a unui parlamentar va fi cea a deputatului PDL Eugen Bădălan. Acesta va afla dacă va fi condamnat, achitat sau dacă instanţa va dispune o altă soluţie pe 29 iunie. În prima instanţă, Eugen Bădălan a fost găsit vinovat de fapte de corupţie. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa a fost atacată cu recurs atât de Bădălan, cât şi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Procurorii DNA au cerut în recurs majorarea pedepsei la 5 ani de închisoare cu executare.
În acest dosar, Eugen Bădălan alături de alţi cinci comandanţi ai Statului Major al Forţelor Terestre ar fi prejudiciat bugetul statului cu suma de peste 4,4 milioane de lei, echivalentul a 1,26 milioane de euro. Procurorii au stabilit că acuzaţii şi-ar fi încălcat şi depăşit atribuţiile cu ocazia negocierii, încheierii şi derulării contractului de schimb L3535 din 1 iunie 2000, încheiat între SMFT şi SC Tofan Grup prin SC Tofan Steel SRL. Contractul prevedea predarea de tehnică militară scoasă din funcţiune la schimb cu anvelope, în valoare totală de 318.592 de dolari, la cursul de schimb de la data semnării contractului. Sursa: ziare.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.