Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Târgul Auto de la Cumpărătura, din apropierea municipiului Suceava, unul dintre cele mai mari din Moldova, a fost călcat sâmbătă de poliţişti.
Iar neregulile pe care oamenii legii le-au descoperit nu au întârziat să apară. Dacă în târg erau 1.139 de maşini scoase la vânzare, administratorii spaţiului au tăiat doar 420 de bonuri fiscale. În total, au fost verificaţi 37 de agenţi economici şi aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 21.000 de lei.
De asemenea, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 2.800 de lei, constând în articole de încălţăminte, confecţii, cântare electronice, articole auto, dar şi suma de 650 de lei. Cu acelaşi prilej, a fost verificată şi activitatea restaurantului care funcţionează în incinta Târgului Auto de la Cumpărătura.
„Având în vedere constatările poliţiştilor împreună cu comisarii Gărzii Financiare la cele două puncte de lucru, s-a dispus ridicarea tuturor documentelor şi a sumelor de bani şi se continuă verificarea şi documentarea întregii activităţi comerciale desfăşurate de societatea comercială care administrează târgul auto", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava. Sursa: adevarul.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.