Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Şeful Direcţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a declarat, miercuri, că, dacă prognoza este corectă, din noiembrie vine iarna, iar şoferii ar putea să fie nevoiţi să schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă.
Comisarul şef Lucian Diniţă a spus că nu trebuie să vină iarna calendaristică pentru ca şoferii să-şi schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă. "Dacă prognoza este corectă, atunci din noiembrie vine iarna. Cauciucurile de vară trebuie înlocuite odată cu îngheţul. Nu contează ce lună este", a precizat Diniţă.
În acest sens, şeful Poliţiei Rutiere a spus că, de exemplu, în localităţile Câmpeni - Alba şi Bâlea Lac s-au înregistrat deja temperaturi de îngheţ, iar aici, după litera legii, ar trebui deja folosite cauciurile de iarnă.
De la 1 noiembrie 2011, şoferii sunt obligaţi să echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanţuri şi alte echipamente specifice în cazul în care circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
În cazul vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al celor de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, maşina trebuie echipată cu anvelope de iarnă pe axele de tracţiune şi să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
Amenda pentru cei care nu respectă noile dispoziţii este de la 9 la 20 de puncte-amendă, respectiv între aproximativ 600 şi 1.400 de lei, iar sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.
Amenzile pentru nerespectarea legii
În cazul autovehiculelor cu masa totalã maximã autorizatã mai mică de 3,5 tone sau cu maxim 9 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto, sancţiunea pentru nerespectarea prevederilor legale se aplică conducătorului auto de către reprezentanţii Poliţiei Rutiere conform OUG nr.195/2002, valoarea amenzii fiind de 600 - 1400 lei şi se face venit integral la bugetele locale.
În cazul autovehiculelor de transport marfã cu o masã totalã maximã autorizatã mai mare de 3,5 tone şi a autovehiculelor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducãtorului auto, sancţiunea pentru nerespectarea prevederilor legale se aplică după caz operatorilor de transport/întreprinderilor sau conducătorilor auto de către inspectorii de trafic ai ARR sau reprezentanţii Poliţiei Rutiere conform OUG nr.109/2005, valoarea amenzii fiind de 2500 – 4000 lei şi se face venit integral la Bugetul de stat sau bugetele locale, după caz. Dacă fapta constatată are ca efect şi blocarea unui sector de drum, sancţiunea contravenţională este de 5000 - 8000 lei plus costurile aferente intervenţiei de degajare a sectorului de drum afectat. Sursa: realitatea.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.