Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pasagerii CFR Călători care sunt prinşi fără bilet ar putea fi obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii, potrivit unui proiect de modificare a Ordonanţei privind regimul juridic al contravenţiilor, proiect publicat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Astfel, noul proiect propune ca, în cazul în care pasagerul care a fost prins călătorind fără a plăti biletul, nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul administraţiei publice locale să sesizeze instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al contravenientului, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
CFR Călători încearcă astfel să crească atât încasările, dar şi să diminueze fenomenul călătoriei fără bilet, pe lângă controalele derulate de companie împreună cu poliţia.
Operatorii de transport pe calea ferată, operatori privaţi plus CFR Călători, au transportat în 2011 doar 61 milioane de pasageri, în scădere puternică faţă de anul 2004, atunci când CFR Călători, singura companie care transporta pe atunci pasageri pe calea ferată, înregistra circa 100 milioane de pasageri anual. Sursa: jurnalul.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.