Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Instanţele se pregătesc de implementarea noului Cod de procedură civilă, începând cu 1 februarie, din punct de vedere al instrastructurii, echipamente IT, mobilier, Ministerul Justiţiei precizând, într-un comunicat pentru MEDIAFAX, că s-au adoptat măsurile pentru intrarea în vigoare a Cpc.
Ministerul Justiţiei (MJ) a obţinut derogare şi a fost autorizat să achiziţioneze mobilier şi echipament IT, să organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de judecător şi personal auxiliar din cadrul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor. Astfel, i-au fost alocate fonduri în cuantum de 500 de mii lei pentru achiziţia de mobilier şi 8.500 mii lei pentru finanţarea celor 564 de posturi de la nivelul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor (283 de posturi de judecător şi 281 de posturi de personal auxiliar de specialitate). integral pe mediafax.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.