Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Administraţia Naţională de Meterologie (ANM) a emis sâmbătă o informare valabilă în intervalul duminică, ora 6.00 - luni, ora 12.00, potrivit căreia în toate regiunile ţării se vor înregistra precipitaţii, ninsorile fiind aşteptate la munte, în vest, centru şi nord.
În intervalul menţionat, aria precipitaţiilor va cuprinde treptat, începând din sud-vest, toate zonele ţării, se arată în informarea ANM.
Astfel, duminică, va ninge şi se va depune strat proaspăt de zăpadă, local de 10-15 centimetri, în Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni în zona Carpaţilor Orientali. Ninsori, în general slabe, vor fi şi în regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării, potrivit meteorologilor.
În Dobrogea va ploua, în Muntenia şi sudul Moldovei vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar pe arii restrânse se vor cumula cantităţi de apă de 15-20 de litri pe metru pătrat. Sursa: mediafax.ro
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.