Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

litoral

„Dacă comparăm temperatura înregistrată duminică, cu ceea ce ar fi normal pentru această perioadă, adică 15 grade versus 30 de grade, putem să ne dăm seamă cât de cald a fost în ziua de Florii pe litoral. Este un record pentru data de 28 aprilie. Precedentul record a fost cu trei grade mai mic", a declarat la România TV meteorologul Silviu Grigore.

Nici sâmbătă temperaturile nu au fost mai coborâte. „Au fost 33 de grade la Giurgiu, unde, de asemenea, au fost doborâte recordurile termice ale zilei de 27 aprilie în mai multe regiuni", a mai spus specialistul.

Vremea va continua să fie deosebit de caldă, cel puţin până la jumătatea săptămânii viitoare. „Luni, maximele vor ajunge la 31 de grade în sudul tarii, iar marţi, valul de căldură se va intensifica astfel încât vor fi 33 de grade în sudul Banatului, adică mai avem un pas pâna la pragul caniculei. 35 de grade este pragul caniculei", a precizat meteorologul Silviu Grigore.

În zilele care vor urma, se va depăşi pragul zilelor tropicale. „Această perioada caldă se extinde pe durata a mai multor zile. Este vorba despre o perioadă persistenta cu valori de peste 25 de grade, chiar 30 de grade. 25 de grade este pragul termic al zilelor de vară, iar 30 de grade este pragul termic al unor zile tropicale. Aceste valori le putem integra foarte bine în luna iulie din punct de vedere climatologic", a conchis specialistul.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

litoral
DorohoiNews.ro, 30-04-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro