Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un tânăr de 18 ani, pasager într-un autoturism care s-a răsturnat într-o curte din localitatea suceveană Botuş, a fost străpuns în piept de un lemn, fiind transportat cu o ambulanţă la spitalul din Vatra Dornei, de unde a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi dus la Iaşi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, duminică după-amiază un autoturism a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat în curtea unui localnic, accidentul petrecându-se în satul Botuş din comuna Ciocăneşti.
În urma accidentului, pasagerul din dreapta-faţă, în vârstă de 18 ani, a fost străpuns în torace de un lemn cu diametrul de aproximativ 15 centimetri şi cu o lungime de un metru şi jumătate. Un echipaj ISU din Vatra Dornei a mers la faţa locului, unde a intervenit pentru descarcerarea victimei. Pompierii au secţionat lemnul la aproximativ 10 centimetri de corp, iar tânărul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei.
Medicul coordonator din dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava a solicitat elicopterul SMURD, pentru ca victima să fie transportată la un spital din Iaşi, a precizat Găleată.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că şoferul care a provocat accidentul era băut şi este cercetat pentru vătămare corporală gravă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Sursa: realitatea.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.