Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Săptămâna începe cu valorile termice specifice perioadei în care ne aflăm. Astfel, amiaza vine cu temperaturi de la 20 în Deltă până la 29 de grade în Oltenia. Soarele domină cerul pe întreg parcursul zilei şi numai spre seara şi în cursul nopţii se înmulţesc norii în regiunile vestice, sud-vestice şi la munte, unde pe alocuri vor lăsa ploi, cu tunete si fulgere. Vântul va avea intensificări trecătoare, mai ales în zona Banatului.
Marţi, norii câştigă mai mult teren în vestul, centrul şi nordul ţării, unde din când în când se mai arată şi soarele. Totodată înmulţesc şi aversele însoţite de descărcări electrice. Acestea îşi fac apariţia local pe la munte, pe arii restrânse în regiunile intracarpatice şi numai izolat în restul zonelor. Vântul nu are excese, iar temperaturile maxime, în scădere în regiunile vestice, vor fi cuprinse între 18 grade în Maramureş şi 30 de grade în sudul Munteniei.
A doua parte a săptămânii va aduce o vreme în general instabilă, cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, la început în jumătatea de vest a ţării, apoi şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade pe parcursul zilei de miercuri, adică o vreme mai caldă pentru a doua decadă a lunii septembrie, dar spre weekend vremea schimbă din nou foaia şi începe să se răcorească. Va continua să plouă la munte şi local în celelalte regiuni.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.