Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Şoferii care nu achită amenda în termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal vor fi informaţi de Poliţia Rutieră că li se va suspenda permisul de conducere.
Suspendarea propriu-zisă se va face după alte 15 zile din momentul în care se va face comunicarea de către oamenii legii, prevede proiectul de lege care modifică şi completează ordonanţa privind circulaţia pe drumurile publice, afişat miercuri pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne.
„În situaţia în care nu se face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate persoanei în calitate de conducător de autovehicul sau tramvai ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării procesului verbal, poliţia rutieră iniţiază procedura de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie. (2) În termen de 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) şeful poliţiei rutiere judeţene sau a municipiul Bucureşti, din care face parte agentul constatator, dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie, ca urmare neachitării amenzii contravenţionale. Integral pe financiarul.ro
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.