Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Războiul dintre Biserica Ortodoxă Română şi agenţiile de turism a atins cote paroxistice. Sfântul Sinod a instituit interdicţia pentru mănăstiri şi biserici de a mai caza turiştii care vin prin agenţii sau de capul lor, fără a avea binecuvântarea patriarhiei. Patriarhia Română, prin Sfântul Sinod, a luat o hotărâre cel puţin controversată, prin care interzice mănăstirilor să mai găzduiască turişti veniţi prin agenţii, fără binecuvântarea Bisericii.
„În fiecare eparhie, pentru grupurile de pelerini, cazarea sau masa se va oferi de mănăstiri sau parohii doar după ce conducătorul grupului face dovada că respectivul pelerinaj se desfăşoară cu binecuvântarea autorităţilor bisericeşti abilitate", se arată în hotărârea Sfântului Sinod din 28 octombrie.
Motivaţia acestei măsuri este explicată prin faptul că „mănăstirile, fără a solicita grupurilor documente justificative referitoare la relaţia cu Biserica Ortodoxă Română, onorează toate solicitările pentru masă ori cazare, eliminând, în acest fel, diferenţele dintre un grup organizat cu binecuvântarea Bisericii şi cel de la o societate/asociaţie privată". „La mănăstiri şi biserici sunt banii noştri" Mariana Marcucci, reprezentanta unei agenţii de turism care se ocupă de pelerinaje, ne spune că această decizie contravine dogmelor bisericeşti şi Bibliei, dar încalcă şi drepturile omului. „Cei care merg la o mănăstire pentru închinăciune sunt toţi pelerini sau turişti. Turişti sunt pentru că beneficiază de servicii turistice, pelerini sunt pentru că merg la locuri de închinare. Nu sunt de acord cu această interdicţie, toţi suntem români, bisericile sunt ale noastre, ale românilor, mănăstirile, de asemenea, banii noştri sunt acolo. Noi, când mergem, depunem nişte jertfe, chiar şi acatistele pe care omul le lasă să le fie citite numele, pomenite la altar... Oricum, la mănăstire nu se merge gratis, sunt spaţii de cazare dedicate pelerinilor, turiştilor care vin să înnopteze la dumnealor. Atâta vreme cât e casa Domnului, nu ai cum să-mi interzici mie, ca agenţie de turism, să merg", ne-a declarat Mariana Marcucci. „Este pe linia niciun ban în afara sistemului" Prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, susţine că măsura a fost luată pentru că patriarhia pierdea controlul banilor încasaţi de mănăstiri. „Este pe linia niciun ban în afara sistemului, totul la noi”. Pierdeau controlul, că mai stăteau pe la mănăstiri, pe la biserici unii, alţii, mai plăteau direct, iar patriarhia nu mai putea să-şi ia zeciuiala ei, şi zeciuiala nu se poate lua decât dacă toată lumea trece prin Basilica Travel, care este a patriarhiei", ne-a declarat Alin Burcea. „Banii mei nu au altă culoare, de ce Basilica să pună monopol pe ceva? Aici nu suntem stat în stat, a căzut forma aceea de guvernământ unică." - MARIANA MARCUCCI, reprezentantă agenţie de turism „Biserica face toate afacerile posibile şi imposibile şi mai întinde mâna la donaţii şi la guvern pentru a face Catedrala Neamului, în loc să facă adăposturi pentru săraci." - ALIN BURCEA, prim-vicepreşedinte ANAT. Sursa: ziarulring.ro
11.12.2013 la 03:07
intr-adevar intreaga investitie va costa 400 de milioane de lei....b "Bani din care s-ar putea construi 1.500 de scoli. Sau 300 de kilometri de autostrada. S-ar putea utila cu aparatura de top 40 de centre medicale de excelenta. S-ar finanta 8.000 de transplanturi. Sau 800 de mii de nasteri."
11.12.2013 la 00:53
tiby chiar si un milion chiar si zece...chiar si 20.....ce se puteau face cu banii astia?iti zic eu...multe alte lucruri,mariri de salarii la profesori,medici rezidenti,se puteau da fonduri mai mari la spitale,la scoli nu stiu in orice alt domeniu...dar biserica care este platita de taxe,impozit pe profit si altele....cine ii impoziteaza pentru veniturile de ls SF PARASCHEVA spre exemplu unde se aduna destul de multi bani....poate chiar milioane de euro.....nimeni nu se atinge de biserica....si tot mai vor bani....
10.12.2013 la 19:36
Mai Cuciu, 600 de milioane costa toată Catedrala. Dacă ii avea grămadă, era gata acuma. Banii se strâng greu. Statul a dat vreo 20 milioane de lei pana acum, vreo 50 milioane euro. Nu te pripi cu concluziile.
10.12.2013 la 15:34
astia is cei mai mari hoti.....fac fel de fel de afaceri fara sa le zica nimeni nimic....de ce nu ii impoziteaza nimeni,au zeci de mii de hectare de padure,zeci de mii de hectare de pamant,sute de cladiri,mai nou si-au facut si CAR(dau bani cu dobanda-"asa cum ii invata biblia") si-au facut si farmacii in unele orase,au patiserii,la pelerinaje fac milioane de euro din mila oamenilor.....si surpriza....statul roman nu vede aceste lucruri....si le mai dau si bani de la bugetul de stat pentru constructii de noi biserici(doar la catedrala neamului din bucuresti au dat vre-o 500 de milione DE EURO)....dar de ce nimeni nu face un poriect de lege de IMPOZITARE a tuturor proprietatilor si veniturilor bisericii.....cred ca din frica de a pierde electoratul....daca nu se iau masuri biserica va spala alte multe milioane de creiere....
10.12.2013 la 13:03
Nea Burcea si ANAT, câte adaposturi pentru săraci ati facut voi pana acum? Ia dați search pe internet sa vedeți câte instituții de filantropie are BOR si dupa aia comparatile cu rezultatele de pe ANAT. Fiecare cu logistica lui. Una e sa te inchini la mănăstire, alta e sa ai cazare. Masa servesc pelerinii dupa slujba duminica si in sarbatori, gratuit.
10.12.2013 la 10:32
Biserica va ajunge in curand sa fie un fel de inchizitie ortodoxa moderna.Patriarh care nu gandeste decat pentru el .Asta nu e omul lui Dumnezeu.Prin masurile ce le ia mai degraba este omul diavolului
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.