Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Şoferii români care circulă pe teritoriul Uniunii Europene sunt nevoiţi să aibă de acum şi un document în limba engleză care să ateste starea tehnică a maşinii.
Certificatul le este înmânat şoferilor în momentul în care se prezintă la inspecţia tehnică periodică. Noul act a început să fie distribuit abia anul acesta, iar poliţiştii nu îi amendează încă pe cei care nu îl au, potrivit Oradetimis.ro.
Actul este de fapt un atestat în limba engleză potrivit căruia vehiculul poate circula în siguranţă pe drumurile publice. Documentul este eliberat de service-urile autorizate pentru inspecţiile tehnice periodice şi conţine inclusiv numărul de kilometri pe care îi are maşina în acel moment, scrie Digi24.ro.
„Conține date de identificare ale autoturismului precum şi codul de tranzacţie şi seria foliei aplicate pe certificatul de înmatriculare. Să spunem că este o confirmare a ceea ce se scrie pe certificatul de înmatriculare", a explicat Adrian Domniţa, inspector tehnic atestat.
Sancţiuni pentru cei care nu deţin atestatul se vor aplica abia peste doi ani, când se presupune că toţi şoferii ar fi trebuit să-şi reînnoiască inspecţia tehnică a maşinii şi să primească şi documentul cu valoare internaţională. Sursa: realitatea.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.