Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vezi cum stai cu banii, dragostea, cariera sau sănătatea, în funcţie de zodia ta. Află care sunt previziunile pentru tine în această perioadă.
Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)
Totul pare altfel privit din exterior, dar concentrează-te să vezi esenţa lucrurilor. Fii realistă şi conştientizează problemele tale financiare şi încearcă să fii mai puţin cheltuitoare. Miercuri vei cunoaşte pe cineva sau vei vizita un loc pe care nu l-ai mai văzut până acum. Vineri te vei întoarce din nou la cariera ta, dar va trebui să eviţi situaţiile în care te-ai simţi expusă. În weekend ieşi din casă şi bucură-te de natură.
Peşti (19 februarie - 20 martie)
Intuiţia nu te va lăsa baltă în acest început de săptămână. Simte-te liberă să iei decizii înainte de a sta să analizezi pe toate părţile orice problemă. Noile informaţii pe care le vei primi miercuri sau joi ţi se vor părea destul de ciudate, dar vei reuşi să le faci faţă, acaparând întregul colectiv. În weekend vei avea parte de momente incredibile alături de partenerul de viaţă, iar dacă nu ai unul, ar fi cazul să ieşi la agăţat.
Berbec (21 martie - 20 aprilie)
În această săptămână trebuie să faci ceva sănătos pentru mintea şi corpul tău. Alergatul este o bună alegere, dar nu singura, important este să schimbi ceva la stilul tău de viaţă. Miercuri sau joi vei uita să acorzi atenţie cuiva care are nevoie de tine. Vineri şi sâmbătă eşti visătoare, dar duminică vei fi plină de energie şi gata de distracţie.
Taur (21 aprilie - 21 mai)
Luni şi marţi eşti mai fericită ca oricând şi mult mai implicată decât ai fost vreodată. Ştii să faci parte dintr-o echipă şi eşti considerată o colegă de excepţie. Miercuri şi joi te reîntorci la viaţa ta obişnuită, dar nu este atât de rău precum pare. Vineri eşti îngrijorată de o anumită persoană şi îţi arăţi compasiunea faţă de ea. În weekend vei avea parte de o întâlnire pasională.
Gemeni (22 mai - 21 iunie)
Încearcă în acest început de săptămână să rezolvi problemele cele mai urgente de la locul de muncă. Apoi, miercuri, joi şi vineri poţi face o pauză de la tot stresul profesional, şi ar fi momentul să te mai şi distrezi puţin. Romantismul e la el acasă, aşa că o apropiere faţă de un bun prieten nu ar fi exclusă. În weekend ai parte de aventură, aşa că fii prudentă totuşi.
Rac (22 iunie - 21 iulie)
Eşti foarte perspicace în acest început de săptămână şi te implici în câteva proiecte care au nevoie de verificări. Cei din jurul tău te vor admira şi te vor lăsa să îţi faci treaba cum ştii tu mai bine. Miercuri şi joi, distracţia va fi la minim, o întâlnire cu cineva drag va fi amânată pe ultimul moment. În acest weekend fă ceva doar pentru tine şi anuleaz-ţi planurile sociale.
Leu (22 iulie - 22 august)
Dispui de suficienţi bani ca să îţi poţi permite acea plecare plănuită de ceva timp. Poţi încerca o mulţime de lucruri noi, începând de la mâncare şi terminând cu oameni noi. O întâlnire romantică nu te va costa nimic, aşa că dacă eşti singură nu ezita să accepţi invitaţiile. Vineri şi sâmbătă, obiectivele alături de familia ta contează cel mai mult şi dă sens vieţii tale.
Fecioară (23 august – 22 septembrie)
Îţi începi săptămâna foarte energică şi pusă pe fapte mari. Luni este o zi perfectă pentru a-ţi face curăţenie în maşină sau la birou. Eşti bine dispusă şi iubeşti când viaţa ta este plină. Noi proiecte te tentează, dar ai grijă să nu îţi pui banii la bătaie. Fii atentă la bugetul tău, mai ales vineri. În weekend te simţi obosită şi vrei să petreci aceste zile stând în casă.
Balanţă (23 septembrie - 22 octombrie)
Eşti bine dispusă în acest început de săptămână, ceea ce înseamnă că vei fi cu zâmbetul până la urechi cea mai mare parte a timpului. Dacă nu eşti făcută să râzi, atunci vei face tu glume care să binedispună lumea. La locul de muncă ai parte de mult prea multe detalii şi te simţi puţin buimacă. Este posibil ca partenerul de viaţă să te facă geloasă, tocmai din dorinţa de a-ţi capta atenţia. Încearcă să comunicaţi mai mult.
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
În acest început de săptămână vei avea rolul de confident, aşa că dacă afli un secret, ai grijă să îl ţii bine ascuns. Eşti flatată că ai fost aleasă şi că cei din jurul tău au încredere deplină în tine. Ai multă răbdare să asculţi şi uneori chiar să dai sfaturi, în măsura în care îţi permiţi. În weekend vei afla că cineva este interesat de tine într-un mod aparte, iar acesta poate fi începutul unei noi relaţii de iubire.
Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)
Nu contează cât de mult ai merita un bonus, pentru că acest început de săptămână nu va fi marcat de succes. Ar fi bine totuşi să nu te mai extenuezi inutil şi să renunţi la atât de multă cafea. Nu poţi face faţă atâtor sarcini, ceea ce te face să clachezi. Miercuri şi joi, atmosfera va fi una mai liniştită, iar relaţiile cu colegii se îmbunătăţesc. În weekend îţi faci planuri de viitor şi te gândesţi cum să îţi atingi ţelurile mai repede.
Capricorn (22 decembrie - 20 ianuarie)
Un lucru simplu şi real îţi va înfrumuseţa prima zi din această săptămână. Miercuri şi joi vei rezolva o problemă care ţi-a ocupat mult timp şi te-a lăsat fără energie. E indicat să faci unele investigaţii, să dai telefoane şi să fii în temă cu absolut tot ce este nou. Acest lucru te va ajuta să te adaptezi mult mai uşor unor noi schimbări. În weeekend eşti foarte energică şi te chinui din răsputeri să îţi îndeplineşti un obiectiv. Sursa: eva.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.