Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Adrian Iovan

Adrian Iovan a murit după ce a fost inconştient timp de câteva ore, a declarat la România TV un localnic care a reuşit să ajungă până la locul în care un avion s-a prăbuşit. De asemenea, o a doua persoană a murit. Surse din cadrul salvatorilor au declarat că este vorba de medicul rezident.

Un avion cu personal medical la bord s-a prăbşit, luni după-amiază, la limita judeţului Cluj cu Alba, în apropierea localităţii Fântânele, într-o zonă greu accesibilă, potrivit România TV. În aeronava care a decolat de pe Aeroportul Băneasa spre Oradea se aflau mai multe cadre medicale. Avionul era pilotat de Adrian Iovan, fostul soţ al creatoarei de modă Romaniţa Iovan.

Avionul a decolat de pe Aeroportul Băneasa din Bucureşti în jurul orei 13.30 şi se îndrepta spre Oradea. La bord erau patru medici şi un medic rezident care mergeau să recolteze organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Incidentul aviatic a fost anunţat la serviciul unic de urgenţă 112, la ora 16.16, de către o persoană care se afla în avion. Bărbatul a anunţat că avionul s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă şi că sunt persoane rănite.

Forţe impresionante s-au mobilizat imediat pentru găsirea victimelor. Salvatorii au fost nevoiţi să pornească pe jos în căutarea victimelor. Au scotocit fiecare metru de munte, conştienţi că starea răniţilor se agravează. Echipaje SMURD, ambulanţe, jandarmi şi salvamontişti din patru judeţe au plecat spre locul în care a căzut avionul.

Salvatorii au ajuns la victime după mai bine de cinci ore. A fost prea târziu pentru pilotul Adrian Iovan.

Pilotul Adrian Iovan avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor şi licenţele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor. Iovan avea 55 de ani şi o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom şi BlueAir. După pensionare, el le preda studenţilor din anii terminali ai Şcolii de Piloţi şi pilota avioane de mici dimensiuni.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Adrian Iovan
DorohoiNews.ro, 21-01-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

23.01.2014 la 11:29

PNL nu are macar un singur membru competent.Dati-va demisia toti cu tot cu minstri.Ati facut numai bazaconii si circ.Va ajunge.

21.01.2014 la 17:51

A inceput sa piloteze la 15 ani?

21.01.2014 la 17:31

bine zicii mai GOGULE

21.01.2014 la 10:58

au platit cu viata indiferentei unor guvernanti care in afara de furat nu-i preocupa nimic! 6 ore le-au trebuit ca sa-i gaseasca!inadmisibil!vorbim despre dezvoltarea statului cu tehnologie moderna!cind?avioane depasite de pe vremea impuscatului!un sistem sanitar condus de incapabili si hoti!citi oameni mai trebuie sa moara ca sa schimbam ceva?ma ineaca greata de sistemul capitalist african din aceasta tara!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro