Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

primavara

La munte, un weekend însorit, cu vreme foarte frumoasă.  Duminica ziua va fi chiar mai frumoasă decât sâmbătă pentru că soarele va străluci pe un cer mai mult senin. În plus se va încălzi uşor faţă de sâmbătă. Vor fi 8 grade la Semenic, unde nici un nor nu apare pe cer. La fel de clar este orizontul şi la Stâna de Vale şi la Păltiniş, unde este chiar mai cald. La Predeal şi Sinaia vor fi 11 şi 12 grade la amiază. Vântul va sufla slab, cel mult moderat.

Vreme însorită de dimineaţă şi până seara în regiunile intracarpatice. Doar în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei mai pot să apară câţiva nori, fără însă să lase şi ploaie. Valorile termice caracterizează o vreme caldă: maxime de 14-15 grade în depresiuni, 17 la Cluj Napoca, 18 la Baia Mare şi Arad şi 19 la Timişoara.

În sud, tot vreme frumoasă va fi, cu cer mai mult senin. Chiar dacă dimineaţă este răcoare - în special în Muntenia - până la amiază temperatura trece de 15 grade, chiar de 18 în vestul Olteniei, la Drobeta Turnu Severin.

În Dobrogea, cerul va fi mai mult senin pe parcursul zilei, iar vântul este potolit. Dimineaţa va fi rece şi aici, cu temperaturi în jur de zero grade. Totuşi se va încălzi repede până la amiază. Vor fi 13 grade la Tulcea şi 10 la Constanţa.

Şi în Moldova va fi rece dimineaţă, când termometrele vor arăta minus 2, minus 3 grade în aproape toată regiunea. Ziua se anunţă însă însorită şi astfel temperatura creşte iute până în jur de 14-15 grade la amiază.

Şi luni vremea va fi caldă pentru ultima zi de martie, cu soare în mai toate regiunile ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12...13 grade pe litoral şi în Deltă şi 22-23 de grade în sudul Olteniei.

Marţi,
vremea se menţine caldă în cea mai mare parte a ţării. Face excepţie nord-estul, unde valorile termice vor scădea faţă de luni. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul, centrul şi estul României, unde pe arii restrânse va ploua slab. În zona Carpaţilor Orientali apar din nou lapoviţa şi ninsoarea. Pe parcursul zilei vântul va sufla cu intensificări locale în majoritatea regiunilor şi abia spre seară scade în intensitate. Maximele vor fi cuprinse între 10-11 grade în nordul Moldovei şi 21 de grade în mai multe localităţi din Oltenia şi din vestul Munteniei. Sursa: Realitatea.net

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

primavara
DorohoiNews.ro, 30-03-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro