Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Oficial, nimeni nu suflă o vorbă despre ceea ce se petrece în garnizoane, deşi, nu de puţine ori, mai-marii statului au declarat că situaţia geopolitică de la doi paşi de România nu este una care să ne facă să stăm cu mâinile în sân.
Tocmai de aceea se pare că, pentru a avea o armată pregătită, reprezentanţii Ministerului Apărării ar fi decis ca militarii să iasă mult mai des în poligoane. „Este doar o măsură preventivă, nu ne pregătim pentru un război. Este bine ca profesioniştii, ca toţi cei din Forţele de Operaţiuni Speciale, ca toţi militarii să fie instruiţi ca la carte. Lumea să nu se alarmeze, însă e bine să punem răul înainte”, ne-au dezvăluit ofiţeri din Armată care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Dacă până acum câteva luni şedinţele de tragere erau o dată pe lună, mai nou, soldaţii trag la ţinte de trei ori pe săptămână. Totul se petrece în contextul în care NATO, alianţă din care şi România face parte, a trimis nave de război în Marea Neagră, iar avioane de supraveghere survolează spaţiul românesc mai tot timpul, adunând informaţii despre mişcările de trupe de la graniţele ţării.
Distrugător al USA, în Marea Neagră
Ultima ambarcaţiune militară care a ajuns la Constanţa este distrugătorul american USS Donald Cook, care va rămâne în zonă până când situaţia o va impune. În plus, aliaţii nord-atlantici au decis mărirea efectivelor de militari în ţări ca România şi Polonia, ca măsură la declaraţiile ameninţătoare ale liderului rus Vladimir Putin. Forţele speciale „Alfa” din cadrul Serviciilor Speciale Ucrainene (SBU) au reuşit să oprească, în noaptea de miercuri spre joi, asaltul asupra unei unităţi militare din oraşul ucrainean Mariupol, soldat cu un mort şi 12 răniţi.
Situaţia din Ucraina este extrem de încordată după ce miercuri a avut loc prima ofensivă a armatei ucrainene împotriva separatiştilor proruşi din sud-estul ţării. Câţiva dintre activiştii care au lansat asaltul au fost arestaţi de către forţele de ordine, au anunţat Poliţia şi SBU. Retrăgându-se, activiştii au rănit doi trecători şi au dat foc unui microbuz şi unei clădiri situate în apropierea unităţii militare.
Putin cere ridicarea blocadei impusă Transnistriei
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut, ieri, Republicii Moldova şi Ucrainei să ridice imediat blocada impusă Transnistriei. Putin a propus, de asemenea, în cadrul sesiunii sale televizate de întrebări şi răspunsuri, intensificarea dialogului privind viitorul Transnistriei.
„Este o problemă serioasă - Transnistria. Acolo locuiesc mulţi cetăţeni ruşi, care sunt pro Rusia. Oamenii au propria viziune faţă de viitor. Trebuie să avem un dialog cu R. Moldova şi cu Ucraina”, a declarat preşedintele rus. El consideră că locuitorii din Transnistria trebuie să îşi decidă singuri viitorul, adăugând că Rusia va continua dialogul cu Republica Moldova şi cu Ucraina.
Rusia şi cuiul lui Pepelea
Chiar înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, liderii politici de la Moscova au luat decizia de a popula cu cetăţeni ruşi anumite regiuni a ceea ce a însemnat odată URSS. Fie că au fost trimişi să muncească, fie că au fost mutaţi cu forţa, ruşii au devenit o forţă în zonele respective care fac parte, de ceva ani, din state care şi-au câştigat independenţa.
Fie că vorbim de Crimeea (Ucraina), fie că e Transnistria (Republica Moldova), fie că se discută de Osetia (Georgia), toate aceste regiuni sunt acum la mâna ruşilor, care vor să le rupă de statele-mamă şi să le alipească la o nouă Rusie, de fapt, o reclădire a fostului imperiu URSS Sursa: Libertatea.ro
20.04.2014 la 17:43
NU PREA SUNT CONVINS CACI CU ASEMENEA MASINI SI CU ASEMENEA MILITARI PUTEM SA NE IMPLICAM INTRUN RAZBOI .PRIMA GRESEALA A STATULUI A FOST CACI AU ANGAJAT TOTI CIOBENII MILITARI SI NU AU LASAT MILITARII IN TERMEN CE ERAU DE FOLOS SI LA MUNCI SI LA TOATE CELE LALTE .EU AM FACUT ARMATA LA POMPIERI DAR NICIODATA NU SE ASEAMANA CE AM FACUT EU CU CEA CE SE VEDE ASTAZI NU SUNT PREGATITI NU SUNT TINERI VIN TOTI PILOSII SI DE ACEEA SE INTIMPLA CACI NU MAI AVEM NIMIC BUN .REINTRODUCETI IMEDIAT MILITARII IN TERMEN SI FUGARITI ACESTI MOSNEGI PILOSI .CACI IN CAZ DE RAZBOI VENITI SI NE CONCENTRATI PE NOI DAR VA SPUN CACI MULTI VOR FUGII INAFARA PENTRU CACI ACESTI MOSNEGI AU LUAT BANII STATULUI AU TRAIT BINE SI ACUM CHEMATI PROSTIMEA SA MOARA . NU E BINE NOI AM MUNCIT INAFARA TARII PENTRU O BUCATA DE PIINE SI NU CRED CACI VOM FI DER FOLOS.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.