Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Angajaţii români se bucura, conform legislatiei muncii, de doua zile libere în 20 si 21 aprilie, adică prima şi a doua zi de Paşti. Cu toate acestea, există câteva categorii de salariaţi care lucrează în aceste date. Chiar dacă sunt nevoiţi să se prezinte la munca, aceştia au dreptul la unele compensaţii din partea angajatorilor.
Codul Muncii prevede ca prima si a doua zi de Pasti sunt zile libere legale, in care nu se lucreaza. Acelasi act normativ stabileste, insa, ca sunt si categorii de salariati care trebuie sa se prezinte la munca in aceste zile, angajatorii nefiind obligati sa le acorde "liberul" stabilit de stat, potrivit AvocatNet.ro.
Este vorba despre acele domenii in care activitatea nu poate fi intrerupta din cauza "caracterului procesului de productie sau specificului activitatii".
Mai mult, si angajatii din unitatile sanitare si cele de alimentatie publica trebuie sa lucreze in zilele de sarbatoare legala. Legislatia muncii prevede ca, pentru aceste categorii de salariati, se stabilesc programe de lucru adecvate, astfel incat populatia sa dispuna de asistenta medicala si de alimentele de stricta necesitate.
Chiar daca sunt nevoiti sa fie prezenti la serviciu in zilele de Pasti, salariatii din unitatile sanitare si cele de alimentatie publica, precum si cei care lucreaza in domenii in care activitatea nu poate fi intrerupta din cauza "caracterului procesului de productie sau specificului activitatii" au dreptul, conform legislatiei muncii, sa isi ia o zi libera in urmatoarele 30 de zile.
Asadar, cei care lucreaza in 20 aprilie, prima zi de Pasti, pot solicita angajatorului o zi libera pana pe 20 mai. In acelasi timp, salariatii prezenti la birou in 21 aprilie, au dreptul la compensarea cu o zi libera pana in 21 mai.
In situatia in care, din motive justificate, nu se acorda zile libere in sarbatorile legale "din motive justificate", Codul Muncii prevede ca salariatii vor beneficia de un "spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru".
Important! Angajatorii care nu ofera compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile sau sporul indicat de legislatia muncii pot fi amendati cu o suma cuprinsa intre 5.000 si 10.000 de lei.
Ce pot face angajatii care nu primesc compensatii?
Pentru orice incalcare a prevederilor legale din domeniul relatiilor de munca, inclusiv cele referitoare la zilele libere legale, salariatii isi pot da in judecata angajatorii sau ii pot reclama la Inspectia muncii.
Mai precis, avocatul Andreea Suteu de la casa avocatura Ionescu si Sava a explicat, la o solicitare mai veche a noastra, ca salariatii pot sesiza Inspectia muncii si/sau Inspectoratul teritorial de munca de la domiciliul lor direct sau in scris (prin posta sau e-mail), aceasta operatiune fiind scutita de orice fel de taxa.
„Sesizarea va trebui sa contina numele complet al reclamantului, codul numeric personal, adresa exacta, date de identificare ale angajatorului si ale locatiilor in care acesta isi desfasoara activitatea. Referirile la date trebuie sa cuprinda ziua, luna si anul, informatiile trebuie sa fie concise, iar solicitarile precizate clar", preciza atunci avocatul contactat de noi.
La depunerea sesizarii, angajatii nu trebuie sa prezinte niciun fel de dovezi, pentru ca autoritatile vor controla angajatorul, urmand sa-i solicite acestuia toate informatiile sau documentele pe care le considera necesare pentru rezolvarea cererii salariatului.
„In cazul sesizarii adresate Inspectiei muncii sau Inspectoratului teritorial de munca, autoritatile sesizate urmeaza a veni in control la respectivul angajator pentru a verifica respectarea de care acesta a legislatiei muncii, precum si acordarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor fata de salariati. Cu ocazia controlului, se vor solicita conducerii angajatorului documentele si informatiile necesare, se vor procura dovezi, se vor efectua investigatii, urmand ca autoritatile sa dispuna masurile pe care le considera necesare, inclusiv constatarea contraventiilor si aplicare de sanctiuni contraventionale", a explicat avocatul Andreea Suteu.
Angajatii care depun o astfel de reclamatie la ITM nu trebuie sa isi faca griji despre repercursiuni pentru ca, potrivit legii, aceste sesizari beneficiaza de confidentialitate, nefiind dezvaluit angajatorului motivul controlului.
Salariatii pot da in judecata angajatorul
Pe langa sesizarea ITM, angajatii mai au la dispozitie si o alta solutie: un proces cu angajatorul. Astfel, ei pot depune o cerere de chemare in judecata a angajatorului, la instanta de judecata de la domiciliu.
Potrivit avocatului Andreea Suteu, documentul trebuie sa contina numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partii, numele si calitatea celui care reprezinta partea in proces (in cazul reprezentarii prin avocat, numele acestuia si sediul profesional), obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului (atunci cand pretuirea este cu putinta), motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea, precum si dovezile pe care se sprijina fiecare capat de cerere si semnatura.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.