Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vadim Tudor îi datorează lui Cozmin Guşă aproape 700 de milioane de lei vechi în urma unui proces de calomnie. Tribunul riscă să rămână pe drumuri pentru că nu şi-a plătit datoria, iar executorii judecătoreşti i-au blocat conturile şi ameninţă să-i ia casa. Şi pentru a fi tacâmul complet, Guşă îl mai dă o dată în judecată, săptămâna viitoare, pentru alte calomnii.
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a plâns astăzi, în conferinţă de presă, că este pe cale de a-şi pierde “amărâta” de casă în care locuieşte cu doi copii şi 25 de căţei din cauza lui Cozmin Guşă căruia trebuie să-i dea aproape 700 milioane de lei vechi după ce a pierdut un proces cu acesta. Vadim a susţinut că a fost dat în judecată acum cinci ani “de un mărunt bişniţar politic”, Cozmin Guşă, pentru nişte texte apărute în ziarul “Tricolorul”, deşi nu el a scris articolul, fiind doar patronul ziarului.
Preşedintele PRM a mai spus că pe toată perioada cât a ţinut procesul nu a primit nici un fel de citaţie pentru a se prezenta în instanţă. El a menţionat că a aflat de la o ziaristă, în vara acestui an, că trebuie să-i dea banii respectivi lui Guşă “pentru nişte cuvinte pe care nu le-am scris eu, ele fiind anonime (au apărut fără semnătură)”. “Existau atâtea posibilităţi de stingere a aşa-zisului litigiu, îi ofeream un drept la replică fiindcă aşa e democratic şi civilizat la cuvinte se răspunde prin cuvinte, nu se moare din asta”, a adăugat Vadim lamentându-se că executorul judecătoresc îi blochează contul în bancă şi îl ameninţă că îi ia casa. “Am şi eu o casă amărâtă, de patru camere, în care locuiesc cu doi copii şi 25 de căţei. Iată că după ce m-a scos din Parlamentul României prin fraudă, regimul Băsescu vrea să mă scoată, tot prin fraudă, şi din casă. Dar e o nebunie. Treziţi-vă!”, a spus Vadim.
Guşă îi mai coace un proces
“Aşa merită”, a spus, pentru “Puterea”, Cozmin Guşă, referindu-se la faptul că Vadim va fi executat silit. El a adăugat că aşteaptă să-şi primească banii de la preşedintele PRM, că nu revine asupra hotărârii sale, iar săptămâna viitoare îl dă în judecată din nou. “Domnul Vadim Tudor era obligat să-mi ceară scuze public şi să publice hotărârea judecătorească în două ziare cu tiraj naţional. În loc să facă aceste lucruri, el a publicat din nou, săptămâna trecută, alte calomnii despre mine care mi-au disturbat negocierile pe care le aveam cu anumite persoane. Faptul că a scris în ziarul său că sunt homo, că am murit şi alte astfel de lucruri mi-a produs pagube de imagine, de aceea îl dau din nou în judecată, se ocupă avocaţii mei”, a mai spus Guşă.
Procesul de calomnie
Pe vremea când încă era liderul PIN, Cozmin Guşă i-a intentat lui Corneliu Vadim Tudor un proces de calomnie pe care l-a câştigat în octombrie 2008. Atunci, Judecătoria Sectorului 3 a decis să-i oblige pe Vadim Tudor, Vlad Hogea şi Editura Speranţa la plata sumei de 50.000 de lei ca despăgubiri pentru modul în care a fost caracterizat în publicaţiile PRM “Tricolorul” şi “România Mare”. De asemenea, judecătorii au decis că Vadim Tudor şi Hogea trebuie să îşi ceară scuze public faţă de Guşă şi să publice hotărârea judecătorească într-un ziar de largă circulaţie. Cu toate că decizia a rămas definitivă, nici actualul europarlamentar PRM şi nici celelalte părţi condamnate în dosar nu au pus-o în aplicare. În vara acestui an instanţa a decis demararea procedurii de executare silită pentru cei care au pierdut procesul.
sursa: Puterea.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.