Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Iulian Surugiu, face dezvăluiri cutremurătoare despre normele de amenzi impuse poliţiştilor. Acesta ne vorbeşte despre un caz incredibil în care au fost implicaţi agenţii de la Brigada Rutieră a Municipiului Bucureşti.
Conducerea SNAP a protestat faţă de impunerea normelor de amenzi poliţiştilor, care au ajuns să încalce legea ca să-şi atingă indicatorii impuşi. "Anul trecut, la Brigada de Poliţie Rutieră a Municipiului Bucureşti, agenţii au primit plan de amenzi la o acţiune pentru trecerea de pietoni. Şi pietonii ăştia de unde Dumnezeu să-i amendezi aşa, pentru că, atunci când văd poliţiştii, nu mai traversează. Li se cereau în fiecare zi 10-20 de amenzi pentru pietoni. Şi atunci, poliţiştii nu aveau ce să facă şi îi prindeau pe şoferi în trafic că nu au centura pusă şi le ziceau: Băi, uite, nu-ţi dau pentru centură, îşi dau amendă pentru pietoni. Agentul nu putea să meargă la bază la ora 14 dacă nu avea 20 de amenzi cu pietoni. Şi a fost cât pe ce să le facă dosare penale, pentru că ei, de fapt, făceau un fals", ne-a declarat Iulian Surugiu, preşedintele SNAP.
Amenzi pentru tot oraşul Sindicatul Poliţiştilor a mai sesizat şi un caz cu normă de amenzi petrecut în judeţul Constanţa. "Un Ordin Observator emis de şeful Serviciului Rutier Constanţa, comisar-şef Constantin Dancu, a constatat că poliţiştii rutieri din Mangalia au aplicat o medie de numai opt amenzi/poliţist pentru nepurtarea centurii de siguranţă într-un serviciu de opt ore, spre deosebire de alţi subalterni ai domniei sale, care au aplicat 30 amenzi/poliţist pentru aceeaşi faptă pe teritoriul oraşului Mangalia. De asemenea, în conţinutul documentului se precizează că se impune cercetarea disciplinară a celor care au aplicat de trei ori mai puţine amenzi. Dacă este să ne luăm după dorinţele acestui şef ca fiecare poliţist să aplice 30 de amenzi într-un schimb de opt ore, raportat la populaţia de 36.364 de locuitori ai Mangaliei, cu 10.000 de posesori de permise de conducere, constatăm că trei echipaje a câte doi poliţişti, în 24 de ore, în mai puţin de două luni, ar amenda fiecare conducător auto din Mangalia", se arată într-un comunicat al SNAP.
Fără avertisment Iulian Surugiu ne spune că, din cauza normelor, poliţiştii nu mai pot aplica sancţiunea avertismentului, prevăzută în lege. "Angajatorul vine cu tot felul de indicatori şi spune că dacă vrei să ai foarte bine la indicatorul activitate personală, trebuie să dai într-o lună 600 de amenzi, să iei 30 de permise, să iei 50 de taloane etc., le dă un target. Nu şi-au făcut norma o zi, două, trei, îi trimite înapoi în stradă", a afirmat şeful SNAP. "Avem judeţe în care dacă poliţistul nu vine cu patru-cinci amenzi într-o zi pe linie de circulaţie, este trimis înapoi în teritoriu să dea amenzi. Au un fel de normă zilnică.", Iulian Surugiu "Prin metodele pe care le aplică managerii, care caută tot felul de chichiţe, le măresc indicatorii la agenţii de poliţie şi, indirect, măresc numărul de amenzi şi îi obligă să dea amenzi.", Iulian Surugiu.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.