Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Premierul Victor Ponta a participat marţi, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", la festivitatea de absolvire şi de înaintare în grad a promoţiei 2014, asigurându-i pe tineri că vor avea un loc de muncă, pentru că este nevoie de profesia lor şi merită să fie recompensaţi de societate.
"Aş vrea să vă felicit pe toţi şi să mă bucur că Poliţia Română este locul în care tinerii şi tinerele îşi pot găsi o carieră şi pot să facă ceva bun pentru ţara lor. Toţi care absolviţi această Academie aveţi un loc de muncă, pentru că este nevoie de dumneavoastră, este nevoie de poliţişti, de jandarmi, de pompieri, de fiecare dintre dumneavoastră", a spus Victor Ponta în discursul prilejuit de acest eveniment, potrivit Agerpres.
Premierul şi-a exprimat convingerea că promoţiile Academiei dovedesc, în fiecare an, mai mult profesionalism în îndeplinirea atribuţiilor.
Şeful Executivului a subliniat că orice efort pentru ca forţele armatele ale României, Poliţia Română, jandarmii, pompierii să poată să-şi îndeplinească îndatoririle merită să fie recompensat de societate.
Premierul i-a felicitat, deopotrivă, pe absolvenţii din Republica Moldova. "Tot ceea ce încercăm să facem bun de partea aceasta a Prutului, încercăm şi de partea cealaltă şi ştiu că au o misiune dificilă, dar sunt convins că şi-o vor îndeplini exact ca şi dumneavoastră", a afirmat Ponta.
Dintre absolvenţii Academiei, 446 vor fi repartizaţi astfel: 233 la specializarea Poliţie, 97 la Jandarmerie, 69 la Poliţia de Frontieră şi 48 la Pompieri. De asemenea, 50 de absolvenţi au fost încadraţi la Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Subinspector de Poliţie Loredana Basamac (specializarea Drept) a fost declarată şefă de promoţie a Academiei de Poliţie 2014, având media de absolvire 9,95. Sursa: romaniatv.net.
18.07.2014 la 09:42
Domnule Ponta ce ar fi sa ne facem toti politisti? ne dati de munca la toti?
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.