Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Bazinele de agrement în aer liber şi zona adiacentă acestora din staţiunea sălăjeană Boghiş Băi au făcut obiectul unor investiţii semnificative, încheiate în luna iulie. Elena Udrea, care deţine jumătate din staţiune, a scos din buzunar o sumă importantă de bani pentru a susţine aceste investiţii.
Potrivit informaţiilor incluse în declaraţia de avere a candidatului la Preşedinţia României, Elena Udrea, postată pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, Elena Udrea a făcut, ca finanţator, cinci plăţi către beneficiarul SC Băi Boghiş SRL, societate la care ea deţine, din toamna anului 2013, 50 la sută din acţiuni. Blonda care vrea să devină prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al României a plătit de două ori câte 100.000 de euro, după care a achitat 225.000 de lei. A urmat o nouă tranşă în euro, de această dată ceva mai mică - 20.000 de euro, iar apoi una în lei, de 443.620 de lei. În total, aproape 370.000 de euro.
Prezentă în Sălaj, la începutul lunii august, la inaugurarea oficială a bazei de agrement în aer liber de la Boghiş, Elena Udrea nu a putut să ofere, atunci, o valoare exactă a investiţiei, estimând-o la aproximativ 1.000.000 de euro. Integral pe adevarul.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.