Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 10 noiembrie 2014, o monedă din argint dedicată aniversării a o sută de ani de la naşterea lui Eugen Drăguţescu, artist plastic român, pictor şi grafician.
Moneda aniversară are o valoare nominală de 10 lei, fiind fabricată din argint. Diametrul monedei este de 37 mm şi greutatea de 31 grame. Aversul redă un desen al artistului plastic Eugen Drăguţescu, valoarea nominală „10 LEI”, inscripţia „ROMÂNIA”, stema României şi anul de emisiune „2014”.
Reversul monedei prezintă portretul, numele, semnătura lui Eugen Drăguţescu şi anii între care a trăit, „1914”, „1993”. Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Integral pe gandul.info
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.