Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Producătorul de petrol, gaze şi electricitate OMV Petrom (SNP) a încheiat un acord cu compania de curierat FAN Curier pentru predarea şi colectarea coletelor în circa 300 de benzinării.
„Serviciul de preluare a coletelor FAN Courier a fost lansat recent în circa 300 de staţii Petrom", potrivit datelor OMV Petrom transmise la solicitarea Mediafax.
Parteneriatul a fost implementat în urmă cu un an în benzinăriile sub marca OMV. OMV Petrom are în România o reţea de 545 staţii de distribuţie a carburanţilor, din care aproape operate sub brandul Petrom şi circa 150 sub brandul OMV.
„Clienţii pot preda coletele pentru FAN Courier într-una din staţiile OMV sau Petrom. Plata se face prin SMS, clienţii primind automat şi un număr AWB pentru monitorizare", potrivit OMV Petrom.
FAN Courier a fost înfiinţată în 1998 şi este deţinută Felix Pătrăşcanu şi fraţii Adrian şi Neculai Mihai. OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.