Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii locali au o nouă armă „de temut" în lupta cu cetăţenii care nu respectă legislaţia în vigoare, în municipiul Constanţa. Începând din acest an, oamenii legii au fost dotaţi cu camere video, care sunt amplasate atât pe autospecialele de Poliţie Locală, cât şi prinse pe uniforma poliţistului local. Aceste camere, spun ei, vor ajuta în instanţă. Oamenii legii speră ca, odată cu aceste dispozitive video, să se reducă numărul celor care contestă amenzile în instanţă.
„La sfârşitul anului trecut, au fost achiziţionate dispozitive de înregistrare video care au şi suport de parbriz, dar sunt detaşabile, astfel că le iau cu clips şi le ataşează de uniformă. Au fost achiziţionate tocmai pentru a furniza instanţelor de judecată mijloacele de probă pentru contravenţii, să întărim ceea ce a scris agentul constatator în procesul verbal", a precizat Ionuţ Dumitru, şeful Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Locale Constanţa.
Amenzi usturătoare Strada nu este un coş de gunoi - asupra acestui lucru vor să atragă atenţia oamenii legii. De aceea, orice persoană care încalcă regulile va fi sancţionată. În lege, scrie că „scuipatul, aruncarea de hârtii, sticle sau a oricărui tip de am-balaj sau resturi din acestea, mucuri de ţigări, coji de seminţe sau a oricăror resturi alimentare sau nealimentare pe alei, peluze, în parcuri, zone verzi, pe trotuare sau în orice alt loc public sau privat de folosinţă comună, inclusiv în mijloacele de transport în comun, aruncarea alimentelor sau a resturilor alimentare, inclusiv din imobile, precum şi aruncarea gunoiului menajer sau a altor materiale sau obiecte" este contravenţie şi se pedep-seşte cu amendă între 400 şi 800 lei.
„Poliţiştii locali aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, atunci când observă cetăţeni care aruncă diverse obiecte, indiferent dacă este vorba despre autoturisme sau pe stradă, intervin şi aplică sancţiuni", a conchis Ionuţ Dumitru pentru Cuget Liber.
De la începutul acţiunii, în aproximativ o lună de zile, poliţiştii locali au dat 45 de amenzi. Oamenii legii spun că astfel de acţiuni vor continua pe tot parcursul anului. Sursa: romaniatv.net
09.02.2015 la 14:36
am fost in singapore si am ramas placut impresionat de respectul pt curatenie o infractiune ca aruncarea unei harti te poate costa 500 dolari iar daca ai droguri automat esti condamnat la moarte prin spanzuratoare iar daca vrei sa fi impuscat platesti pt cartus ASTA SE CHEAMA CIVILIZATIE SI RESPECT PT CEI CE TE INCOJOARA
09.02.2015 la 08:55
SUNT PLATITOR DE TAXE SI INPOZITE, AS DORI SI IN ORASUL NOSTRU SA FIE MAI DOTATA POLITIA LOCALA.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.