Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

consiliul-consulatativ-al-cultelor

Consiliul Consultativ al Cultelor din România solicită Parlamentului ca atunci când va completa Legea educației naționale să prevadă clar că înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de religie, dar şi retragerea acestuia se vor face prin cerere scrisă, relatează Mediafax.

Consiliul, sub președinția Înalt preasfințitului Părinte Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit Romano-Catolic de București, a constatat că CCR a menținut statutul orei de religie ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, obligatorie pentru şcoală, aflată în planul-cadru de învăţământ și în oferta educaţională a școlii şi a modificat un singur aspect referitor la procedura de participare a elevului la ora de religie, şi anume pe baza unei cereri de înscriere.

„Consiliul Consultativ al Cultelor din România a constatat că decizia Curţii Constituţionale a valorificat următoarele principii: statutul constituțional particular al învățământului religios, organizat și garantat de în școlile de stat, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult (art. 32 alin. 7 din Constituția României), dreptul părinților și tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine (art. 29 alin. 6din Constituția României), importanța libertății de religie și conștiință, care implică în mod necesar inițiativa proprie a persoanei în toate problemele care privesc religia și conștiința (pct. 19 al motivării deciziei Curții Constituționale nr. 669/2014, în interpretarea art. 29 alin 1 din Constituție)", se arată într-un comunicatu al Patriarhiei.

Potrivit sursei citate, Consiliul, pornind de la convingerea comună că ora de religie promovează valorile spirituale perene şi comportamentul uman pașnic şi responsabil în familie şi societate, a adoptat apelul comun intitulat "Lumină pentru viaţă. Importanța orei de religie pentru educația copiilor și tinerilor".

De asemenea, Consiliul Consultativ al Cultelor din România solicită Parlamentului României ca, în adoptarea prevederilor legale care urmează să pună în aplicare Decizia Curții Constituționale nr. 669/2014 și să completeze art. 18 alin. 2 teza I din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, să aibă în vedere și următoarea propunere: "Înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor; schimbarea acestei opțiuni sau retragerea se face tot prin cerere scrisă a elevului major, a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor".

Reprezentanţii Consiliului Consultativ al Cultelor din România motivează solicitarea prin faptul că prin această formulare va fi respectată decizia Curții Constituționale a României şi facilitată înscrierea pentru participarea elevilor la ora de religie.

„Participarea elevului la ora de religie se face în urma exprimării dorinţei persoanei îndreptățite legal, conform libertății de conștiință, se ține cont de caracterul de disciplină aflată în trunchiul comun al orei de religie, pentru părinți se evită obstacolele birocratice și umilitoare, precum reînscrierea anuală sau pe cicluri de învățământ şi în plan administrativ, școlile nu mai trebuie să gestioneze, anual sau pe cicluri de învățământ, aproape două milioane de cereri de înscriere", se arată în comunicat.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizație de natură etică, socială, autonomă, apolitică, non-guvernamentală, fără personalitate juridică și non-profit formată din: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană din Transilvania, Biserica Creștină după Evanghelie din România, Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România, Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul mozaic, Cultul Musulman din România.

Potrivit prevederilor Statutului Consiliului Consultativ al Cultelor din România, începând cu 1 martie 2015, președinția Consiliului va fi preluată pentru o perioadă de un an de către Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică).

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educaţiei, este neconstituţională, oficiali ai Curţii precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

consiliul-consulatativ-al-cultelor
DorohoiNews.ro, 02-03-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro