Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În această săptămână a început recensământul traficului rutier care circulă pe teritoriul României, indiferent de țara în care sunt înmatriculate vehiculele. Bicicliștii sunt și ei vizați.
Înregistrările de trafic se desfășoară după un calendar prestabilit, timp de zece zile, în diferite perioade ale anului, respectiv două zile în luna aprilie, două zile în luna mai, trei zile în luna august, o zi în luna octombrie și două zile în luna noiembrie, anunță un comunicat al Companiiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Recensământul traficului rutier se va încheia în data de 14 noiembrie 2015, ora 20:00.
Efectuarea înregistrării circulației rutiere pe rețeaua de drumuri publice se va realiza printr-o metodă combinată, manual-automat. Această metodă prevede înregistrări automate, cu caracter permanent, folosind contori de trafic rutier și înregistrări manuale, pe formulare.
Pe întreaga rețea de drumuri publice vor fi înregistrate vehiculele în 3.350 posturi de recenzare, din care 960 de posturi pe rețeaua de drumuri naționale și 2.390 posturi pe rețeaua de drumuri județene și comunale.
Recenzarea traficului rutier se efectuează periodic, o dată la cinci ani și are drept scop determinarea repartiției și evoluției în timp a traficului de vehicule de marfă și persoane pe rețeua de drumuri publice interurbane din România și stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia. Astfel, vor fi monitorizate următoarele tipuri de vehicule: biciclete și motociclete, autoturisme, microbuze, autocamionete și autospeciale până la 3,5 tone, autocamioane și derivate cu două, trei și patru axe, autovehicule tip TIR, autobuze, tractoare, autocamioane cu remorcă și vehicule cu tracțiune animală.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.