Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Legea parteneriatului public-privat deschide, din păcate, supapa practicilor neloiale, potrivit Andreei Paul- Vass, consilierul premierului Emil Boc.
Vass a precizat, în cadrul unei conferinţe cu tema „parteneriatul public-privat”, că „o idee bună, dacă este pusă în aplicare prost, mai bine nu o aplici”.
EVZ a prezentat, în exclusivitate, pe 23 noiembrie draftul privind normele de aplicare a legii parteneriatului public-privat, care, dacă va intra în vigoare, le-ar permite primăriilor, consiliilor judeţene şi ministrelor să reabiliteze şi să administreze în parteneriat public-privat cimitirele, parcurile, aeroporurile, şi chiar resursele subterane ale României.
Legea Parteneriatului public-privat a fost publicată în Monitorul Oficial la 5 octombrie 2010. Acesta a fost retrimisă însă în parlament de preşedintele Traian Băsescu, care considera, printre altele, că legea conferă puteri discreţionare partenerului public. Parlamentul a votat însă legea într-o formă foarte aproape de cea iniţială.
Integral pe evz.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.