Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

presedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat luni cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler pe medicul anestezist Florin Rusu, şeful Clincii de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, urmărit penal pentru luare de mită. De altfel, potrivit unor surse apropiate anchetei, în luna iunie dosarul în care este cercetat medicul va fi trimis în judecată.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai semnat, luni, mai multe decrete de decorare a unor medici de la cel mai mare spital de copii din ţară „Grigore Alexandrescu”. Printre aceştia se numără şi anestezistul Florin Rusu, reţinut în mai 2013 pentru luare de mită, alături de chirurgul ortoped Ştefan Oszvath, medic în aceeaşi unitate sanitară.

Cei doi au fost acuzaţi că ar fi cerut bani de la familiile unor copii care aveau nevoie de operaţie. De altfel, Rusu a recunoscut faptele de care a fost acuzat. Florin Rusu, care a mai fost decorat şi de preşedintele Traian Băsescu în 2011, pentru modul în care a acţionat atunci când au fost salvaţi bebeluşii implicaţi în tragedia de la Maternitatea Giuleşti, este cercetat în stare de libertate.

Potrivit procurorilor care au instrumentat dosarul, ancheta a pornit după ce părinţii unui adolescent de 16 ani au depus un denunţ la Parchetul Tribunalului Bucureşti în care arătau că li s-a pretins suma de 600 de lei pentru ca fiul lor să fie operat. Banii au fost ceruţi de chirurgul Ştefan Ozvath, care le-a explicat la vremea respectivă că alţi 200 de lei trebuie să meargă către mediul anestezist Florin Rusu.

Anchetatorii au arătat că banii trebuiau puşi în plicuri separate, pentru a le putea da mai uşor fiecărui cadru medical în parte. „Am constatat că medicul anestezist Rusu, deşi nu pretinde şi nu discută cu însoţitorii pacienţilor despre banii pe care aceştia trebuie să îi dea pentru efectuarea operaţiilor, din probele administrate reiese că această sarcină îi revine medicului chirurg care anunţă în prealabil pacienţii cu privire la faptul că trebuie să aibă grijă şi de ceilalţi medici, indicându-le ce sume de bani trebuie să le remită şi prezentându-i pe medici însoţitorilor pentru a le da posibilitatea de înmânare a sumelor de bani, practică pe care medicul anestezist o cunoştea şi care devenise o cutumă. În acest mod se realiza o condiţionare a actului medical de primirea unor sume de bani, condiţionare uneori doar tacită având în vedere că se crease o practică şi că medicii când nu cereau expres sume de bani, îndrumau însoţitorii să discute cu alţi aparţinători ai pacienţilor pentru a afla de la aceştia cuantumul sumelor de bani care trebuie remise”, se arată în referatul întocmit de procurori în 2013.

„Florin Rusu avea banii în mai multe plicuri”

În momentul în care a fost reţinut, asupra medicului Florin Rusu s-a găsit suma de 3.050 de lei, bani pe care nu i-a putut explica. „Florin Rusu avea banii în mai multe plicuri pe care erau menţionate numele persoanelor de la care îi primise. Unele dintre bancnote erau rulate şi prinse cu un elastic”, au mai arătat la vremea respectivă anchetatorii. Cazul celor doi medici de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală a stârnit controverse în lumea medicală, dosarele celor doi doctori fiind analizate la momentul respectiv de Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor Bucureşti.

Medicul Florin Rusu are 61 de ani şi este şeful secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală încă din 1988. Citeste mai mult: adev.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

presedintele Iohannis
DorohoiNews.ro, 26-05-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro