Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Legea nr. 132/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 401 din 8 iunie şi va intra în vigoare joi, scrie avocatnet.ro.
Documentul prevede că persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire vor putea să folosească gratuit numărul unic 113 pentru SMS-urile asociate apelurilor de urgenţă.
Practic, un SMS asociat unui apel de urgenţă va fi considerat „orice mesaj scurt, transmis ulterior unui apel de urgenţă, privind aceeaşi situaţie de urgenţă, către Serviciul de urgenţă 112, de o persoană cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire înregistrată la administratorul SNUAU (Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă - n.r.), care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie", aşa cum scrie în noul act normativ.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.