Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vinerea aceasta are loc un fenomen astronomic rar: luna albastră. Mai exact, este vorba despre apariția a două luni pline în aceeași lună calendaristică. Luna va atinge faza maximă vineri, pe data de 31 iulie, după ce a mai atins această etapă şi pe data de 2 iulie.
Potrivit specialiștilor, aşa-numita "lună albastră" nu este nici pe departe albastră, iar acest termen se asociază cu fenomenul rar caracterizat de faptul că Luna plină apare de două ori în aceeaşi lună calendaristică. Denumirea se pare că este o eroare făcută de astronomul James Hu Pruitt. El a folosit termenul de "lună albastră" într-un articol publicat în anul 1946, iar greșeala a fost recunoscută în 1999, dar denumirea încă se mai folosește și astăzi.
Acest fenomen, al apariţiei de două ori a Lunii pline într-o singură lună calendaristică va mai fi înregistrat abia în anul 2018, pe 31 ianuarie, dar și în martie. Apoi acest fenomn se va mai înregistra abia în 2037, potrivit space.com.
Ce spun astrologii
Ca orice fenomen astronomic şi acesta ne poate afecta după cum spun astrologii. Mesajul aceste luni, este în consecință să fim vigilenți, urmărindu-ne propriul comportament dar și pe al celorlalți, să observăm unde lipsa de acțiune și starea de negare ale unor aspecte pot permite altora să abuzeze de acest fapt și să comită nedreptăți, potrivit antenastars.ro.
Majoritatea oamenilor tind să aibă în această perioadă un comportament instinctual, care afectează drastic puterea decizională și discernământul. Acesta este și unul dintre motivele pentru care nu este recomandat să luăm decizii pe Lună Plină, deoarece acestea pot fi uneori pripite sau pot fi influențate de mediu sau diferite persoane cu care interferăm, respectiv a ultimelor evenimente care ne-au impresionat.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.