Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În data de 28 iulie a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, general-maior Mircea Olaru, inspectorul general al Jandarmeriei Române şi general-maior dr. Dumitru Scarlat, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, au semnat Planul de Cooperare între Statul Major al Forţelor Terestre din Ministerul Apărării Naţionale şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române din Ministerul Afacerilor Interne privind pregătirea de specialitate a personalului.
Scopul planului de lucru bilateral stabilește cadrul normativ specific pentru pregătirea de specialitate a ofiţerilor şi subofiţerilor celor două structuri, iar obiectivul principal al acestuia constă în formarea, perfecţionarea, evaluarea şi/sau autorizarea personalului prin desfăşurarea de cursuri în cadrul instituţiilor de învăţământ aparţinând celor două structuri, pe bază de reciprocitate.
Pentru anul de învăţământ 2015-2016, Jandarmeria Română va organiza stagii de pregătire pentru personalul MApN, în domenii specifice, precum: cursuri de criminalistică, cursuri de formare monitori intervenție profesională, precum și cursuri de perfecționare subunități mobile.
În baza acestui plan de cooperare, Statul Major al Forţelor Terestre va organiza stagii de pregătire în beneficiul personalului Jandarmeriei, astfel: cursuri de specializare în domeniul cercetării, detecţiei, monitorizării şi managementului incidentelor CBRN, precum și cursuri de specializare în domeniul cercetării, detecţiei, recunoaşterii şi identificării muniţiilor explozive convenţionale şi a dispozitivelor explozive improvizate.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.