Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vom scăpa de cel care vine să citească o dată la câteva luni contorul de curent. Vom scăpa de telefonul lunar pe care trebuie să îl dăm către Enel pentru a comunica numărul de kilowatti consumaţi.
Vom scăpa şi de facturile estimate de către cei de la compania electrică, facturi care de multe ori nu reflectau nici pe departe consumul real.
Enel pregăteşte un proiect pilot care, dacă dă rezultate bune, va fi implementat în toată ţara. Este vorba despre instalarea unor contoare electronice inteligente. 3.100 de astfel de aparate vor fi montate în judeţul nostru din totalul de 30.000, câte vor fi instalate în toată ţara. Ce fac aceste contoare? Fac multe, dacă este să ne luăm după ce spun reprezentanţii Enel.
„Instalarea acestor contoare, care sunt gestionate de la distanță, va aduce numeroase beneficii clienților Enel. Sistemul de contorizare inteligentă permite realizarea unor operațiuni contractuale, precum conectări și reconectări, de la distanță. Clienții vor fi facturați pe baza consumului înregistrat la zi, fiind eliminate astfel facturările estimate sau cele de regularizare. De asemenea, clienții vor putea sa aibă acces la informații actualizate și detaliate despre consumul lor de energie electrică. Calitatea serviciului de furnizare a energiei electrice este de asemenea monitorizată, deoarece contoarele inteligente colectează aceste date și le transmit dispeceratului central, pentru a semnala orice întrerupere în alimentarea cu energie electrică, precum și anomalii sau funcționări defectuoase care ar putea fi cauzate de tentative de fraudă sau sustragere de energie electrică”, spun cei de la compania electrică.
Informaţii şi pentru noi
Noile contoare nu vor furniza informaţii, însă, numai către compania electrică. Odată montat, şi noi, clienţii, vom avea acces la anumite informaţii. „Clienții vor putea să acceseze informații detaliate și actualizate despre consumul lor de energie electrică, fie prin ecranul de afișare al contorului, fie prin intermediul unui computer personal. Această monitorizare în timp real le va permite să își facă o planificare adecvată a consumului de energie electrică”, spun reprezentanţii companiei.
Schimbă contractele
Tot cu ajutorul contorului inteligent, clienţii vor putea chiar să solicite schimbarea contractului. Acest lucru se va putea face fără o vizită la sediile Enel, ci doar cu ajutorul contorului. Dacă proiectul pilot va fi o reuşită, Enel va instala astfel de contoare în masă începând cu anul 2016.
05.08.2015 la 21:20
Aici în Italia sunt schimbate de mult .Acum vor sa le schimbe pe cele de la gaz cu cele electronice.
05.08.2015 la 10:04
Informaţia este corectă, dar vizează sudul ţării, unde funcţionează italienii de la ENEL. La noi, în nord, nemţii de la E-ON se mişcă mai greu...
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.