Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Biserica Ortodoxă Română a răspuns, public, unui articol publicat în presă şi în care sunt enumerate proprietăţile şi veniturile, precizând faptul că acceptă să discute despre posibilitatea ca veniturile să îi fie impozitate, însă doar cu o condiţie, să îi fie retrocedate toate proprietăţile confiscate de regimul comunist.
Reacţia Bisericii vine după un articol publicat de Adevărul, cu titlul - "Ce averi are Biserica Ortodoxă: sute de mii de hectare de teren şi pădure, hoteluri, trust de presă şi fabrici de milioane". Astfel, într-un comunicat oficial publicat pe site-ul basilica.ro, Biserica explică singura condiţie în care ar fi deschisă dialogului despre impozitarea veniturilor sale.
„Presiunea mediatică pentru o eventuală impozitare a veniturilor Bisericii are ca scop o diminuare a susţinerii activităţilor social-educaționale şi social-filantropice ale acesteia şi o diminuare a rolului Bisericii Ortodoxe Române în societate. Biserica este deschisă pentru o discuţie pe tema impozitării veniturilor ei dacă această discuţie este abordată împreună cu chestiunea retrocedării sau a compensării tuturor proprietăților bisericeşti confiscate de Statul român, astfel încât Biserica să poată dispune de resursele necesare pentru întreţinere şi pentru susţinerea operei ei social-filantropice. Până în prezent a fost retrocedată Bisericii Ortodoxe Române numai o mică parte din proprietățile sale confiscate de regimul comunist", informează comunicatul.
Mai mult, Biserica spune că faptul că "este bine organizată şi are capacitatea de a-şi administra eficient proprietăţile trebuie apreciat şi promovat, iar nu invidiat şi denigrat."
„În urmă cu câteva zile, Patriarhia Română a explicat într-un comunicat de presă că veniturile realizate de unităţile bisericeşti sunt folosite pentru cheltuieli cu salariile, utilităţile, întreţinerea unui important patrimoniu de locaşuri de cult şi alte clădiri bisericeşti, pentru susţinerea unei semnificative opere social-filantropice şi educaţional-culturale în societatea românească şi în comunităţile de români din străinătate.
Faptul că Biserica Ortodoxă Română este bine organizată şi are capacitatea de a-şi administra eficient proprietăţile trebuie apreciat şi promovat, iar nu invidiat şi denigrat. Cele aproximativ 800 de instituţii şi programe socio-medicale şi educaţionale (cabinete medicale, cabinete de consultanţă, cămine şi centre pentru bătrâni, copii şi alte persoane defavorizate, grădiniţe etc.), pentru susţinerea cărora anul trecut (2014) eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit peste 87.000.000 lei, sunt susţinute în imensa lor majoritate tocmai din veniturile obţinute corect şi transparent de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române." Sursa: realitatea.net
28.08.2015 la 18:03
Ar trebui sa mai mearga romanii la biserica, asa cum faceau bunicii nostri nu sa ne tot punem contra Lui Dumnezeu. Atunci cand ne casatorim mergem la biserica, la botezul copiilor nostri ii ducem la biserica, daca murim ne ducem iar la biserica dar in rest ne opunem mereu bisericii. Cine este contra bisericii este impotriva Lui Dumnezeu asa ca sa nu ne mai plangem cand Dumnezeu nu ne mai asculta rugaciunile. Doamne ajuta!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.